marți, septembrie 10, 2024

IN ACEASTĂ SEARĂ, GALA UNITER LA ALBA IULIA. EDIŢIA XXVI.

Trofeul Premiilor UNITER este, prin simbolul său, unul cu multe conotaţii, ‘poate cel mai frumos din lume’, a afirmat preşedintele Uniunii Teatrale din România, Ion Caramitru, care a vorbit despre istoria acestuia, sâmbătă, la Alba Iulia, oraş care va găzdui, în 7 mai, Gala decernării respectivelor distincţii.

„Această carte trasă în bronz face parte din opera pictorului şi graficianului Ion Bitzan, care a murit de mulţi ani, dar care a avut inspiraţia de a face acest obiect artistic în ideea – obiectul e făcut înainte de 1989 – salvării culturii de la distrugere. Nu era trasă în bronz, era făcută dintr-un material asemănător cu hârtia şi cartonul, era o carte salvată de la incendiu (…) şi legată, ca să fie păstrată intactă, în cruce. E un simbol cu multe conotaţii şi foarte mulţi străini, pe care i-am întâlnit şi care au avut ocazia să interpreteze simbolul acesta, au spus că, poate, e cel mai frumos din toate câte circulă prin lume”, a declarat Ion Caramitru.

foto 2 alba iulia
În ceea ce priveşte faptul că de câţiva ani Gala Premiilor UNITER se desfăşoară în provincie, Caramitru a apreciat că este şi o bună ocazie pentru Uniune să se ‘flexibilizeze’.

„De câţiva ani buni, am ieşit din fieful nostru din Bucureşti. Începând cu 2007, când am ieşit la Sibiu, când a fost capitală culturală europeană, apoi am fost în teatrele restaurate monument istoric de la Iaşi, de la Oradea, de la Târgu Mureş – sala de concerte, de la Timişoara, la anul, vom fi la Cluj, acum, la Alba Iulia, un lucru cu totul remarcabil”, a opinat preşedintele UNITER.

Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXVI-a ediţie, eveniment la care vor fi prezenţi peste 250 de artişti, se va desfăşura, luni seara, în Alba Iulia, pe esplanada Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Mihail”, într-un pavilion transparent, pentru a pune în valoare patrimoniul arhitectural şi istoric al Cetăţii Alba Carolina

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.

Caz șocant în Turcia! Cadavrul unei fete de 8 ani, găsit după 19 zile

Ministrul de Interne, Ali Yerlikaya a declarat, pe 8 septembrie, că forțele de jandarmerie au găsit cadavrul lui Güran.