vineri, iulie 26, 2024

DECLARAŢIE BELICOASĂ A PREŞEDINTELUI TURCIEI ÎN PREGĂTIREA ALEGERILOR ANTICIPATE

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care se pregăteşte pentru alegerile anticipate pe care le-a convocat pentru 24 iunie, a promis duminică noi operaţiuni militare transfrontaliere, după modelul recentelor ofensive desfăşurate de armata turcă în nordul Siriei împotriva jihadiştilor şi a unei miliţii kurde, transmite AFP.

‘Pentru a-şi curăţa frontierele de grupuri teroriste, Turcia va lansa noi operaţiuni după modelul Scutul Eufratului şi Ramurii de Măslin’, a spus Erdogan într-un discurs susţinut la Istanbul şi în care a prezentat liniile generale ale programului său electoral.

Erdogan, mereu pe picior de război: „Turcia va lansa noi operaţiuni după modelul Scutul Eufratului şi Ramurii de Măslin (Erdogan)

Turcia desfăşoară din luna ianuarie în nord-vestul Siriei operaţiunea ‘Ramura de Măslin’ împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), considerată de Ankara ca fiind o organizaţie teroristă, dar care este susţinută de SUA în campania împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Înaintea acestei operaţiuni, armata turcă a desfăşurat o primă ofensivă în nordul Siriei împotriva SI şi YPG, operaţiune denumită ‘Scutul Eufratului’.

Erdogan a ameninţat de mai multe ori că va extinde operaţiunea Ramura de Măslin către est, în direcţia frontierei irakiene, chiar şi cu riscul de a intra în coliziune cu SUA şi Franţa, relaţiile Turciei cu aceste două ţări fiind deja tensionate în urma operaţiunilor militare turce în regiune.

Preşedintele turc a cerut în mod repetat guvernului de la Bagdad să acţioneze împotriva bazelor din nordul Irakului ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), ameninţând că în caz contrar armata turcă va face acest lucru.

‘Obiectivul nostru este să anihilăm toate organizaţiile teroriste care ne atacă, să le trimitem în lada de gunoi a istoriei’, a punctat Erogan în discursul de duminică.

El a descris totodată alegerile din 24 iunie drept un ‘punct de cotitură’ pentru Turcia, printre alte promisiuni menţionând sporirea investiţiilor şi creşterea economică.

https://www.thenational.ae/world/mena/turkey-to-launch-new-cross-border-operations-after-election-1.727787

 

 

 

 

 

 

 

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.