vineri, octombrie 11, 2024

Griji pentru Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni

Noua interdicție privind călătoriile în SUA pentru cetățenii din șapte țări din Orientul Mijlociu a prins nepregătite companii aeriene, ale căror echipaje din aceste state nu pot de asemenea intra pe teritoriul Statelor Unite, a anunțat sâmbătă Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters.

Biroul de protecție a frontierelor și vămilor din SUA (CBP) a informat IATA că deținătorilor de pașapoarte din Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen, inclusiv personalul navigant li se va interzice intrarea pe teritoriul Statelor Unite, a anunțat IATA într-un email trimis tuturor celor 265 de companii aeriene din întreaga lume pe care le reprezintă.

În documentul văzut de Reuters se subliniază confuzia companiilor aeriene privind interdicția anunțată de președintele Donald Trump, precum și dificultățile cu care se vor confrunta unii operatori din cauza programului personalului navigant. De asemenea, companiile vor înregistra și pierderi din cauza interdicției, conform datelor oficiale, aproximativ 35.000 de iranieni au vizitat SUA în 2015.

Decretul semnat sâmbătă de președintele Donald Trump interzice timp de 90 de zile călătoriile în SUA pentru cetățenii din șapte țări din Orientul Mijlociu.

Deținătorilor de pașapoarte din Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen, inclusiv personalul navigant li se va interzice intrarea pe teritoriul Statelor Unite

IATA a fost informată că decretul nu se aplică persoanelor din cele șapte state care dețin viză de rezidență permanentă în SUA, așa-numita „carte verde”. Dar un purtător de cuvânt al departamentului pentru Securitate Internă le-a declarat jurnaliștilor că cei care dețin „cartea verde” și provin din cele șapte țări trebuie să verifice la consulatele americane dacă pot reveni pe teritoriul Statelor Unite.

Companiile aeriene din Golf — Emirates, Etihad Airways și Qatar Airways — au anunțat că pasagerii trebuie să dețină o „carte verde” sau viză diplomatică pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite.

IATA este o organizație care reprezintă aproximativ 265 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 83% din traficul aerian mondial.

Mai multe asociaţii de apărare a drepturilor civile americane printre care foarte puternica organizaţie

ACLU (American Civil Liberties Union), au atacat sâmbătă în justiţie decretul semnat de Donald Trump care interzice accesul persoanelor provenite din mai multe ţări musulmane.

https://www.rtbf.be/info/dossier/donald-trump-president-nouvelle-page-de-l-histoire-americaine/detail_six-migrants-transitant-par-l-egypte-interdits-d-acces-aux-etats-unis-suite-a-un-decret-de-donald-trump?id=9515348

China: Plângere împotriva Turcia din cauza prețurilor vehiculelor electrice

China se confruntă cu presiuni comerciale tot mai mari la nivel mondial din cauza exporturilor sale în creștere de vehicule electrice, despre care multe țări susțin că sunt subvenționate puternic de Beijing pentru a-și susține economia în plină desfășurare.

Erdogan vizită în Albania și Serbia. Inaugurarea a Marii Moschei din Tirana, cea mai mare din Balcani

Erdogan urmează să inaugureze, joi, în Albania, Marea Moschee din Tirana. Cea mai mare moschee din Balcani, construcția finanțată de Turcia.

Criza economică din Turcia. Studenții din Istanbul nu își pot permite locuințe sau bunuri de bază

Costul vieții pentru studenții din Istanbul a depășit salariul minim pe economie, potrivit „Student Cost of Living Survey” realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA).

Cazul care a cutremurat Turcia. Proteste după ce un bărbat a omorât două tinere în Istanbul

Sute de femei s-au adunat în jurul Porții Adrianopol, din districtul Fatih, unde ucigașul în vârstă de 19 ani l-a ucis și decapitat pe İkbal Uzuner înainte de a se sinucide. 

Violența împotriva femeilor. Vânzările de spray cu piper în Turcia au crescut

Vânzările de spray cu piper au crescut în Turcia în special după uciderea brutală a două tinere de 19 ani în Istanbul, conform presei turcești.