luni, mai 18, 2026

Furtună fără precedent pentru UNESCO

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că Israelul se pregătește să se retragă din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), la câteva ore după ce SUA au făcut un anunț similar, transmite Reuters. Șeful executivului israelian a calificat drept ‘curajoasă și morală’ decizia Statelor Unite de a părăsi UNESCO.

La rândul său, ambasadorul israelian al ONU, Danny Danon, a salutat hotărârea SUA de a se retrage din UNESCO. ”Intrăm într-o nouă eră la Națiunile Unite — una în care, atunci când se practică discriminarea contra Israelului, trebuie să se plătească prețul. UNESCO a devenit un câmp de luptă pentru a denigra Israelul, neglijându-i rolul și afirmațiile veritabile. Decizia luată astăzi (de SUA) marchează un punct de cotitură pentru UNESCO: rezoluțiile absurde și rușinoase adoptate de această organizație contra Israelului au consecințe”, a menționat Danon într-un comunicat. Statele Unite ale Americii au anunțat joi oficial decizia de a se retrage din UNESCO, dorind să rămână în cadrul acestei organizații doar cu statutul de ‘observator’.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat, Heather Nauert, a precizat într-un comunicat faptul că directoarea generală a UNESCO, Irina Bokova, a fost notificată oficial cu privire la decizia luată de SUA, ce va deveni efectivă pe data de 31 decembrie 2018. Statele Unite și-au suspendat încă din anul 2011 contribuția financiară la bugetul UNESCO, pentru a protesta față de primirea Palestinei ca membru cu drepturi depline în această organizație.

În comunicatul emis joi de către Departamentul de Stat, retragerea SUA este motivată prin ‘nevoia unei reforme fundamentale în cadrul organizației’ și este deplâns totodată faptul că, în opinia Washingtonului, în interiorul UNESCO se manifestă continuu poziții anti-Israel.

 

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...