vineri, noiembrie 22, 2024

Fethullah Gülen în „Politico Europe”: Contracararea terorismului sub pretext religios este atât o responsabilitate umană cât și una religioasă

Fethullah Gülen, al carui articol a fost publicat în Politico Europe sub  titlul ‘ Trebuie să consolidăm sistemul imunitar pentru ca tineretul musulman să nu cadă pradă rețelelor teroriste’ a subliniat faptul că: „Această organizație care a pătat chipul stralucitor al Islamului, punând cuvântul Islam în numele său, indiferent de ce se pretinde a fi în sine, reprezintă o pervertire care se foloseşte de religie transformând-o într-un instrument pentru ambițiile sale politice.„

Subliniind faptul că pentru cei care iau drept  țintă civili nevinovați, indiferent de cum se auto-intitulează, singura denumire pe care o merită este aceea de „ rețea criminală plasată  în afara umanităţii“.

Gülen a menţionat de asemenea că: , „ pentru a preveni repetarea atacurilor brutale din Londra şi Manchester, participarea la acţiunile mondiale împotriva acestor organizații angajate în atrocități sub masca religiei, este atât o responsabilitate umană, cât și religioasă.„

Iată întregul articol al lui Gülen, publicat în PoliticoEurope:

TREBUIE SĂ CONSOLIDAM SISTEMUL IMUNITAR PENTRU CA TINERETUL MUSULMAN SĂ NU CADĂ PRADĂ REŢELELOR TERORISTE

Recentele atacuri teroriste sângeroase din orașele Londra și Manchester au fost revendicate tot de grupul terorist auto-intitulat ISIS. Această organizație care și anterior a efectuat multiple atacuri având drept  țintă civili nevinovați, indiferent de cum s-ar auto-intitula,merită o singură denumire :aceea de rețea criminală aflată în afara umanității.

Musulmanii din întreaga lume, pe lângă oferirea unui ajutor instituțiilor de informații și de securitate, în numele prevenirii posibilelor atacuri din viitor, ar trebui să depună eforturi pentru a pune capăt acestui flagel.

Organizaţia care a luat naştere din rămăşiţele  Al-Qaida din Irak,s-a impus de la înceăut ăprin minciuni, pe măsura masacrelor brutale comise.

Organizația în cauză, care a pătat chipul strălucitor al Islamului punând cuvântul Islam în numele său, indiferent de ce se pretinde a fi în sine, reprezintă o pervertire care se foloseşte de religie, transformând-o într-un instrument pentru ambițiile sale politice.

Uniformele, steagurile și sloganurile ISIS nu sunt suficiente pentru a ascunde trădarea acestora faţă de spiritul Islamului.

Afirmația că ar  fi un stat, reprezintă un element esențial al propagandei ISIS, destinată tinerilor pe care încearcă să îi atragă. Eliminarea acestei organizații barbare din orice zonă geografica este un obiectiv mondial care ar trebui susținut de către musulmanii din întreaga lume. Dar problema nu poate fi rezolvată doar prin intervenție militară, fiind una multidimensională.

Problema mai profundă, pe care o reprezintă existenţa  ISIS este faptul că această organizație, ca şi  alte organizații asemănătoare, fac apel la sentimentele tinerilor, care se simt excluși din comunitățile lor,  prin promisiunea  falsă a   obiectivelo aparent înalte și a  unui sentiment de apartenență, făcând din aceştia adepții unei ideologii totalitare.

Este esențial ca şi soluția acestei probleme cu aspecte religioase, politice, psiho-sociale și economice sa fie una nunaţată şi adaptabilă

Abordarea problemei discriminării și a excluziunii sociale la nivel de instituții guvernamentale și comunități este esențială.

Organizațiile internaționale ar trebui să intervină eficient în cazul regimurilor care își oprimă propriul popor, cum a fost cazul celui sirian.

De asemenea, guvernele occidentale au responsabilitatea de a adopta o politică externă mai etică și mai consecventă. Musulmanii și organizațiile musulmane pot și trebuie să fie parte a acestor eforturi pe scară largă, însă ei au un rol și o responsabilitate aparte în toată această luptă.

În prezent, în calitate de musulmani, misiunea noastră cea mai importantă este să întărim sistemul imunitar al comunității noastre, în special al tineretului, împotriva virusului extremismului violent. Ar trebui să ne întrebăm cum au putut deveni comunitățile noastre un teren adecvat pentru ca teroriștii sa recruteze membrii?

Într-adevăr, factorii externi trebuie să fie și ei abordați, dar în calitate de musulmani trebuie să începem prin a ne evalua pe noi înșine. Auto-examinarea face parte din etica islamică. Există acțiuni pe care le putem iniția în calitate de părinți, profesori, imami și lideri ai comunităților musulmane pentru a acorda un sprijin astfel încât tineretul musulman să se poată proteja de acest virus.

Unul dintre lucrurile importante, pe care trebuie să le facem, este învingerea extremiștilor în lupta ideologică, extremiști care de altfel consideră asasinatele un lucru legitim. O greșeală strategică comună a ideologiilor extremiste este aceea de a decontextualiza învățăturile Coranului și ale Profetului (odihneasca-se în pace) și de a le interpreta într-un mod care să servească obiectivelor predeterminate ale acestora. Ideologii din spatele acestor organizații redau instantanee din viața lui Mohamed (odihneasca-se în pace) sau a contemporanilor săi şi le transformă într-un mijloc legitim pentru a justifica o acțiune criminală, pe care oricum intenționau dinainte să o facă.

Antidotul acestei stratageme ar fi un program educațional de religie care să predea tradițiile religioase, fiecare dintre relatări, printr-o abordare holistică și contextuală. Trebuie să ne învățam tineretul despre cum Profetul nostru și-a proiectat societatea, de la sălbăticie la o societate care a adoptat principiile morale împărtășite de către religiile abrahamice. Pentru a fi capabili de a se împotrivi retoricilor înșelătoare ale ideologilor radicali, tinerii musulmani trebuie să înțeleagă spiritul Coranului și principiile de viață  ale Profetului Mohamed. Guvernele locurilor în care musulmanii trăiesc pot oferi un sprijin, de asemenea, în această problemă, prin garantarea libertăților religioase ale acestora.

Un element important al unui curriculum educațional holistic este acela de a aprecia fiecare om ca fiind o creație unică a lui Dumnezeu, indiferent de credință. În multe versete ale Coranului, Dumnezeu cel Atotputernic se adresează ființelor umane în ansamblu. Când Allah a spus„Noi am onorat urmașii lui Adam “ (Capitolul 70 versetul 17), întreaga omenire este onorată. Coranul descrie curmarea vieții chiar şi a unui singur om nevinovat ca fiind o crimă înfăptuită împotriva întregii omeniri (Capitolul 5 versetul 32). Chiar și într-un război legitim de auto-apărare, Profetul interzice în mod specific violența împotriva oricărei persoane neînarmate, mai ales împotriva femeilor, copiilor și clerului. De fapt, toate războaiele Profetului sunt războaie de autoapărare, după cum au subliniat istorici precum Abdrrahman Azzam, cu ale cărui opinii sunt de asemenea și eu de acord. Să crezi că poți intra în rai ucigând pe alții, este o teribilă deziluzie.

O altă mare greșeală a extremiștilor care apelează la violență este aceea de a încerca să transpună identic în secolul al XXI-lea, verdictele religioase din Evul Mediu, în care rivalitățile politice erau deseori confundate cu divergențele religioase.

Astăzi, musulmanii își pot practica în mod liber religia în țările democratice și seculare. Valorile fundamentale ale Islamului, cum ar fi justiția socială, statul de drept, mecanismul de luare a deciziilor colective și egalitatea sunt mai consistente alături de  forma participativă de guvernare. Musulmanii pot trăi și chiar trăiesc ca cetățeni contribuabili ai țărilor democratice din întreaga lume.

În mod proactiv, trebuie să dezvoltăm metode pozitive pentru a satisface nevoile sociale ale tinerilor și a le oferi posibilitatea de a-și utiliza energia într-un mod constructiv. Grupurile de tineri trebuie încurajate să facă voluntariat în cadrul proiectelor umanitare de ajutorare a victimelor conflictelor de violență  și dezastrelor. Proiectele umanitare de acest fel sunt benefice pentru a diminua suferința victimelor și, de asemenea, fac ca cei implicați să se simtă parte a unui proiect pozitiv și semnificativ. Avem totodată, o obligație în ceea ce privește stimularea implicării tinerilor în dialogul cu membrii celorlalte religii precum și în proiectele de servicii umanitare, activități care dezvoltă înțelegerea reciprocă și respectul.

În acest fel, tinerii musulmani, printr-un dialog permanent, pot înțelege faptul că, în calitate de musulmani, noi nu suntem doar membrii unei comunităţi religioase, ci totodată ai umanităţii. Insuflându-le tinerilor musulmani dorinţa de ajutorare a oamenilor, le putem asigura astfel mijloacele necesare pentru a-și dezvolta o identitate sănătoasă și un sentiment pozitiv de apartenență la ceva semnificativ.

Începând cu anii ’70, membrii mişcarii sociale Hizmet- cuvântul turcesc pentru serviciu – din care sunt mândru că fac parte, au înființat peste 1.000 de școli moderne, centre de studiu gratuit, universități, spitale și organizații de ajutor umanitar in peste 150 de țări. Prin facilitarea implicării studenților și profesioniștilor tineri ca furnizori de servicii, mentori, profesori și preparatori, aceste instituții și rețeaua lor socială susțin un sentiment de identitate, de apartenență, de semnificație şi de încredere având un scop, un ideal, ceea ce constituie un antidot contra promisiunilor false invocate de către extremiștii violenți. Grupurile radicale nu au putut influența tinerii implicați în proiectele acestor instituții si nu i-au putut coopta la violențe. Prin oferirea de oportunități pentru învățarea limbilor străine și schimburi culturale, aceste instituții oferă o perspectivă pluralistă, o gândire critică și flexibilă și, totodată,  empatie. Cea mai bună cale de a ne proteja tinerii împotriva ideologiei bolnave promovată de radicali este atât prin educație cât si, mai ales, prin a le asigura o opțiune alternativă pozitivă.

Ca parte a ritualului de rugăciune, de mai multe ori în fiecare zi, musulmanii practicanți se roagă astfel: „Doamne! Ghidează-ne pe noi spre acea cale dreaptă şi  ține-ne acolo. „

Astăzi, cele mai importante din condițiile pentru a rămâne pe calea dreaptă sunt de a ne verifica pe noi înșine dacă am înțeles corect valorile de bază ale credinței noastre, de a evalua în ce măsură aplicăm aceste valori în viața noastră de zi cu zi și de asemenea de a ne proteja tinerii față de influențele care contravin acestor valori.

Astăzi, pentru a preveni repetarea atacurilor brutale din Londra și Manchester, participarea la eforturile din întreaga lume împotriva acestor organizații, care comit atrocități sub pretextul religiei, este atât o responsabilitate umană, cât și religioasă.

––––––––––––––––––––––––––

*Fethullah Gülen este un învățător islamic, predicator și susținător al dialogului.

Acest articol a apărut inițial în Politico Europe la data de 8 iunie 2017.

 

 

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.