luni, octombrie 2, 2023

TURCİA: Familii destrămate de sistem: Apel dramatic al unui procuror aflat în detenţie

După tentativa de lovitura de stat din 15 iulie 201, se ştie că  au fost arestați mii de judecători, procurori, polițiști, profesori și oameni de afaceri.Aceştia au scris scrisori prin care doresc să informeze opinia publică despre chinurile la care sunt supuși.

Condiţii inumane în detenţie pentru înalţi magistraţi. Încălcare flagrantă a drepturilor omului.

Columnistul de la Sözcü, Emin Çölaşan, a primit aceste scrisori şi pe câteva dintre ele le-a împărtăşit publicului. Aceasta este o scrisoarea a unei femei din Turciei:

„Stimate Domn Emin Çölaşan, va scriu aceasta scrisoare din închisoare.

De zece ani sunt judecator, stabilesc sentinte. Mă aflu în cea de-a 67 a zi de detenție. Am fost renținută împreună cu soțul meu, procuror. Nu am fost niciodată afliați vreunei mişcări.

Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor (HSYK) din Turcia a demis în total circa 3.300 de judecători și procurori, măsură luată împotriva oficialilor bănuiți de susținere față de autorii puciului eșuat din 15 iulie din Turcia.

Din regiunea noastră au fost reținuți mai mulți  procurori.(Ordinul de reținere a fost dat de un procuror care nu are legatura cu speța, respectiv procuror pentru drepturile de muncă!) A fi reținut şi băgat la închisoare în afara drepturilor legii şi a nu şti când se va termina această teroare, este una dintre cele mai mari încercări din viața mea.

Soțul meu a fost dus la o închisoare dintr-o altă regiune a țării. Este imposibil sa ne vedem sau să corespondăm.

Din cauza faptului că ne-au fost anulate funcțiile,  nu mai avem venituri salariale. Bunurile personale sau cele din bancă (dacă există) au fost ridicate.

famili

Avem un fiu de 8 ani care a fost încredințat unchiului. Mai avem încă un fiu de trei ani. Unchiul care stă în chirie şi are veniturile destul de mici, este acum într-o situație dificilă, şi noi la fel.

Celula a fost deratizată în timp ce înăuntru se afla o colega însărcinată în 5 luni.

Acum suntem 21 de persoane într-o celulă. Unele dintre noi dormim pe jos. Nu ai loc nici să faci un pas. Există doar un grup sanitar şi un duş. Condiţiile sunt precare. Grupul sanitar şi duşul l-am văruit noi singure. Accesul la bibliotecă este interzis. Pentru că erau foarte mulți gândaci, s-a făcut deratizare.

Cei care au deratizat purtau mască, însă nouă nu ni s-a dat voie să ieşim din celulă.

Colega însărcinată în 5 luni s-a simțit rău. Pe lângă noi femeile, în celulă mai este și un bebeluș în vârstă de 3 luni.

Acum suntem 21 de persoane într-o celulă. Unele dintre noi dormim pe jos. Nu ai loc nici să faci un pas. Există doar un grup sanitar şi un duş. Condiţiile sunt precare. Grupul sanitar şi duşul l-am văruit noi singure.

Din cauză că acesta plânge în continuu noaptea, suntem cu toții treji. Condițiile precare din închisoare mă obligă să nu-mi aduc fiul în vârstă de 3 ani, lângă mine.

İn Turcia au fost arestați aproximativ 2500 de judecători şi procurori; mulți dintre ei fiind soț şi soție. Situația se agravează și mai mult datorită faptului că afară sunt copii care își așteaptă părinții.

familia

Există tot felul de tertipuri și piedici aberante pentru a nu putea fi eliberat.

Recursurile nenumarate ale părinților de a fi eliberați sunt respinse, fără a se oferi explicații.

Am o singură rugăminte la dumneavoastră: Dacă într-o familie sunt copii mici şi au fost reținuți ambii părinți, unitatea acelei familii se destramă. Astfel, unul dintre aceştia ar trebui eliberat prin decret.

Vă rog să faceți cunoscută mai departe situația mea şi a celorlalte mame ca mine.”

 

Ce înseamnă condamnarea CEDO pentru justiția din Turcia?

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marți, că condamnarea de către instanțele turce a unui profesor sub acuzații de terorism pentru activități precum utilizarea unei aplicații mobile sau deținerea unui cont la o anumită bancă este ilegală.

VIDEO: Atac cu bombă în Ankara, înainte de ceremonia de deschidere a parlamentului

Ministrul de Interne al Turciei, Ali Yerlikaya, a declarat, pe 1 octombrie că un atac cu bombă a fost organizat la ministerului, la ora locală 9:30 dimineața.

Un turc a sunat la poliție după ce a confundat sateliții Starlink cu o invazie extraterestră

Un turc din provincia Çorum, din nordul Turciei, care a văzut pe cer sateliții la orele nopții, pe 25 septembrie, a cerut ajutorul poliției, temându-se că are loc o invazie extraterestră.

SpaceX a lui Elon Musk vrea licență pentru a lansa Starlink în Turcia

Cererea a venit la scurt timp după ce Musk a avut o întâlnire cu președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, duminică, la New York, cu ocazia Adunării Generale a ONU.

Istanbul: O școală acoperă o reproducere a lui Picasso, argumentând că este „nepotrivită”

O expoziție a fost organizată la școală semestrul trecut, unde studenții au creat sculpturi, picturi și gravuri folosind material reutilizat. Una dintre aceste piese a fost o reproducere a picturii Guernica a lui Pablo Picasso

Turcia menține condamnarea filantropului Kavala și a altor patru în procesul Gezi Park

Printre cei cinci inculpați ale căror condamnări au fost menținute se numără, pe lângă Kavala, avocatul pentru drepturile omului și parlamentarul Partidului Muncitorilor din Turcia (TİP), Can Atalay, jurnalistul și producătorul de film Çiğdem Mater, urbanistul Tayfun Kahraman și regizorul Mine Özerden.

CEDO acuză Turcia, în cazul unui profesor condamnat pentru terorism

Conform raportării lui Bünyamin Tekin de la Strasbourg, CEDO a acuzat Turcia din cauza încălcării a patru articole ale Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Instanța a decis că Turcia îi plătește profesorului 15.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Raport Eurostat: Turcia are cel mai mic număr de doctor per cetățean din Europa

Turcia ocupă locul al cincilea după Germania, Italia, Franța și Spania în ceea ce privește numărul total de medici, dar ultimul cu raportul doctor per populație.