sâmbătă, martie 11, 2023

Familia unui profesor, victimă a epurărilor, a fost interzisă din căminul alocat supraviețuitorilor cutremurului


Un fost profesor care a fost concediat în urma puciului eșuat din 2016 și familia nu a primit voie să stea într-un cămin studențesc care a fost alocat persoanelor afectate de cutremurele din Turcia, conform presei turcești.

M.Ç. și familia sa locuiau în Kahramanmaraș. Casa lor s-a prăbușit în urma cutremurelor și au solicitat să rămână într-un cămin studențesc din provincia centrală a Turciei, Niğde, dar cererea lor a fost respinsă în urma unui control de securitate de către poliție.

Inculpat de procurori pentru presupuse legături cu mișcarea Gülen, M.Ç. în prezent este judecat.

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan i-a vizat pe adepții Mișcării Gülen, încă de la investigațiile de corupție din 17-25 decembrie 2013, care l-au implicat pe premierul de atunci Erdogan, membrii familiei sale și cercul său apropiat.

Victimele epurării după lovituri de stat s-au confruntat cu discriminare în serviciile publice și asistența umanitară, chiar dacă au fost direct afectate de cutremure.

Foștii funcționari publici ai Turciei nu au fost doar concediați de la locul de muncă după tentativa de lovitură de stat, li sa interzis, de asemenea, să lucreze din nou în sectorul public și să obțină un pașaport.

Cel mai recent, Consiliul de Cercetare Științifică și Tehnologică din Turcia (TÜBİTAK) a anunțat un program de burse pentru studenții care au fost afectați de cutremure, afirmând că persoanele care au fost concediate prin decrete de urgență nu sunt eligibile să aplice.

Totul despre viața politică a lui Kemal Kılıçdaroğlu, principalul contracandidat a lui Erdogan la alegeri prezidențiale

Iată principalele evenimente cheie din viața politică a lui Kılıçdaroğlu: de la deputat, la primăria Istanbul, președinția partidului, până la lupta împotriva lui Erdogan la alegerile din 2023.

Proteste masive în Istanbul, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Poliția a intervenit violent

Femeile s-au adunat în strada Istiklal miercuri seară, în ciuda interdicției impuse. Poliția a intervenit brutal, arestând cel puțin 10 femei.

Opoziția a decis! Cine îl înfruntă pe Erdogan la alegerile din 2023?

Alianța Națională din opoziția Turciei a anunțat, pe 6 martie, că liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, va fi candidatul comun pentru viitoarele alegeri prezidențiale.

Familia unui profesor, victimă a epurărilor, a fost interzisă din căminul alocat supraviețuitorilor cutremurului

M.Ç. și familia sa locuiau în Kahramanmaraș. Casa lor s-a prăbușit în urma cutremurelor și au solicitat să rămână într-un cămin studențesc din provincia centrală a Turciei, Niğde, dar cererea lor a fost respinsă în urma unui control de securitate de către poliție.

Istanbul. Fără acces pe 9.000 de străzi în cazul unui cutremur

Potrivit proiectului, numărul străzilor în care nu se poate intra în situații de urgență este determinat la 9.073 și se preconizează că aproximativ 3.000 de incendii vor avea loc în tot orașul în urma cutremurului.

Turcia: Comitetul Electoral a votat împotriva cernelii electorale

Marcarea degetului celui care au votat la alegeri cu cerneală a fost folosită pentru prima dată în Turcia la alegerile din 28 martie 2004. După alegerile locale din 29 martie 2009, această practică a fost abandonată.

Alegeri 2023: Kılıçdaroğlu, pe primul loc, cu 56,8 la sută din voturi, în sondaje

Întrebarea a fost: „Pentru ce candidat ați vota în situația în care Erdoğan și Kılıçdaroğlu concurează pentru această funcție?”

Victimă a epurărilor guvernului s-a sinucis: „Mama a trei copii a intrat într-o depresie profundă.”

Moartea lui Fehmiye Çelenk, în vârstă de 44 de ani, a fost anunțată de deputatul Partidului Democrat Popular (HDP) Ömer Faruk Gergerlioğlu pe Twitter.