marți, aprilie 16, 2024

Europa şi riscul fărâmiţării? Vremea referendumurilor

Regiunile italiene Lombardia și Veneto organizează duminică un referendum pentru a cere mai multă autonomie față de Roma, scrutin ce mult timp a trecut neobservat, dar care capătă acum o tentă particulară după referendumul privind autodeterminarea în regiunea spaniolă Catalonia, relatează AFP.

”Doriți ca regiunea voastră să dispună de forme suplimentare și condiții particulare de autonomie ?”, aceasta este întrebarea la care alegătorii din Lombardia și Veneto sunt chemați să răspundă în cadrul referendumului, ce se va desfășura între orele locale 7,00-23,00 (5,00-21,00 GMT).

referendumSondajele dau un net avantaj taberei ”DA”, dar adevărata necunoscută o reprezintă participarea la referendum.

Lombardia, cu ”capitala” la Milano, și Veneto, la Veneția, sunt dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei, ele reprezentând 30 % din PIB-ul țării.

Acest scrutin, consultativ, este organizat la inițiativa președinților regiunilor, Lombardia, Roberto Maroni, și Veneto, Luca Zaia, amândoi membri ai Ligii Nordului (extrema dreaptă).

Contrar Cataloniei, referendumul consultativ este prevăzut în Constituția Italiei.

Scrutinul este susținut de către Forza Italia lui Silvio Berlusconi (centru-dreapta), Mișcarea Cinci Stele (M5S (populistă) și de către multe sindicate și organizații patronale.

Partidul Democrat (centru-stânga, la putere) n-a dat nici un consemn, dar mai mulți dintre reprezentanții săi, precum primarul din Milano, vor vota ”DA” la referendum.

Formațiuni de stânga, precum Partidul Comunist, au făcut în schimb apel la abținere, denunțând ”risipa banului public” pentru ”o farsă de referendum”.

Factura ar urma să ajungă la 14 milioane de euro în Veneto, dar se va ridica la 50 de milioane de euro în Lombardia, care a ales votul electronic odată cu cumpărarea de tablete costisitoare.

În Veneto, participarea trebuie să depășească 50 % pentru ca scrutinul să fie validat. Locuitorii acestei regiuni, unde identitatea este puternică și structura economică este compusă din multe mici întreprinderi, par să fie mobilizați.

În schimb, în Lombardia scrutinul nu interesează câtuși de puțin, chiar dacă Milano este plin de afișe.

 

Festivalul Lalelelor în Istanbul. Iată unde poți să găsești grădinile cu lalele!

Mugurii de lalele, care sunt produși în principal pentru această ocazie în orașul Konya, înfloresc în aprilie și poate ține până în mai, în funcție de vreme. 

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume. 

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori. 

Vacanța de Ramadan de 9 zile. Turcii iau în asalt insulele grecești

Vacanța de Ramadan de 9 zile. Turcii iau în asalt insulele grecești

„Calapodul fesului”, povestea de Bairam a lui Aziz Nesin, cunoscut ca și Caragiale al Turciei

De bairam, in fiecare casă se cumpara zaharicale. În anii aceia, în casa noastra nu prea erau zaharicale de bairam. Musafirii care veneau la noi aduceau o cutie cu dulciuri anume pentru bairam. Dar dulciurile aduse de musafiri nu era pentru noi, le țineam ca să avem cu ce trata musafirii ce vor sosi mai târziu..