miercuri, decembrie 31, 2025

ERDOGAN INCITĂ LA ”BOICOTAREA”APARATELOR ELECTRONICE AMERICANE

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi că ţara sa va ”boicota” aparatele electronice americane, în contextul în care relaţiile între Ankara şi Washington s-au tensionat puternic în ultimele săptămâni, după ce SUA au impus sancţiuni şi au ridicat tarifele la importurile de aluminiu şi oţel din Turcia, în urma unei dispute legate de încarcerarea de către Ankara a unui pastor evanghelic american, informează AFP şi Reuters.

”Vom aplica un boicot împotriva produselor electronice americane. Ei au iPhone, dar există şi Samsung pe de altă parte”, a declarat Erdogan într-un discurs rostit la Ankara.

iPhone este aparatul emblematic al brandului american Apple, iar Samsung este gigantul electronicii sud-coreene.

”Avem de asemenea Vestelul nostru”, a spus în continuare Erdogan, referindu-se la o marcă electronică turcă.

Produsele Apple sunt cele mai utilizate în Turcia, inclusiv de către preşedintele Erdogan care se fotografiază regulat cu un iPhone sau iPad în mână.

În timpul puciului eşuat din noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, el îşi chemase susţinătorii în stradă prin aplicaţia telefonică FaceTime, dezvoltată de Apple.

Erdogan a spus că Turcia a luat măsurile necesare cu privire la economie, pe fondul unei puternice deprecieri a monedei naţionale lira în urma disputei cu Washingtonul, dar este important ca ea să menţină o poziţie politică fermă.

Declaraţiile virulente ale preşedintelui turc survin în timp ce Ankara şi Washingtonul, două ţări aliate în cadrul NATO, traversează o criză diplomatică, care a accelerat căderea lirei turceşti.

După mai multe luni de tensiuni, relaţiile s-au deteriorat şi mai mult luna trecută în legătură cu detenţia în Turcia a pastorului american, Andrew Brunson.

SUA au instituit sancţiuni împotriva a doi miniştri turci, iar Ankara a replicat prin măsuri similare. Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri dublarea taxelor la importurile de oţel şi aluminiu din Turcia.Erdogan a pus deprecierea lirei turceşti pe seama unui ”complot politic” urzit, potrivit lui, din SUA.

”Ei (americanii) nu ezită să utilizeze economia ca pe o armă’, a declarat el marţi, asigurând totodată că economia turcă funcţionează ‘ca un ceas, slavă lui Allah’

http://www.lesoir.be/173052/article/2018-08-14/la-turquie-va-boycotter-les-appareils-electroniques-americains-annonce-erdogan

Www.europe1.fr/international/la-turquie-va-boycotter-les-appareils-electroniques-americains-3732890

Șeful armatei Libiei a murit într-un accident aviatic în apropiere de Ankara

Generalul Mohammed Ali Ahmed al-Haddad, șeful Statului Major al armatei Libiei, a murit într-un accident de avion în apropiere de capitala Turciei, Ankara, au...

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...

Raiduri antiteroriste înainte de sărbători: zeci de suspecți ISIS reținuți

Forțele de ordine din Turcia au intensificat operațiunile antiteroriste înainte de sărbătorile de iarnă, în urma unor informații privind posibile atacuri planificate...