duminică, aprilie 21, 2024

ERDOGAN ACUZĂ GERMANIA. TENSIUNE ÎNAINTE DE ALEGERI.

MIZA: ELECTORATUL TURC DIN GERMANIA: Partidul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, AKP, a acuzat guvernul german că favorizează partidele de opoziţie pentru apropiatele alegeri din Turcia, relatează sâmbătă agenţia DPA.

Decizia Berlinului de a le interzice oficialităţilor publice turce de a participa la evenimente de campanie înainte de alegerile prezidenţiale şi parlamentare anticipate din 24 iunie din Turcia ”se aplică în mod clar numai pentru AKP”, a declarat Mustafa Yeneroglu, un reprezentant al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, de guvernâmânt). ”Prin urmare, Germania ia parte la campania electorală a unei naţiuni străine”, a afirmat Yeneroglu, adăugând că, în timp ce evenimentele AKP pentru alegeri sunt interzise în Germania, cele ale partidelor de opoziţie sunt tolerate.

În iunie, guvernul german a introdus aprobarea oficială pentru prezenţa oficialităţilor publice din ţări care nu sunt membre ale UE. Esenţial este că aprobarea nu va fi dată dacă participarea are loc într-un interval de trei luni înainte de alegeri sau de un vot public.

Potrivit unei liste întocmite de AKP, în total nouă evenimente de campanie ale partidelor turce de opoziţie au fost programate pentru aprilie şi mai în Germania.

Ministrul german pentru afaceri europene Michael Roth a afirmat recent că eticheta de ”oficialitate publică” se aplică nu numai membrilor guvernului, ci şi politicenilor din opoziţie.

În Germania trăieşte una dintre cele mai mari comunităţi de migranţi turci din Europa, aproximativ 1,4 milioane de turci de pe teritoriul german fiind eligibili pentru a vota la alegerile din iunie din Turcia.


 

 

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.