sâmbătă, mai 16, 2026

ELEVI ACTORI LA TRUPA GUGA JUNIOR A TEATRULUI NAŢIONAL TÂRGU MUREŞ

Teatrul Naţional din Târgu Mureş va pune în scenă în stagiunea 2018-2019, în premieră în România, spectacolul „Offline”, conceput şi jucat de voluntarii elevi care sprijină instituţia, care au fost grupaţi în Trupa Guga Junior.

„Trupa GUGA Junior a Teatrului Naţional Târgu Mureş revine în noua stagiune cu spectacolul ‘Offline”. Acesta este rezultatul unui proces de devised theatre (teatru concept) prin care actorii-elevi au explorat teatral problema lipsei comunicării în relaţiile interpersonale în rândul tinerilor de azi. Când suntem conectaţi cu realitatea? Când suntem offline? Acestea sunt doar două întrebări pe care tinerii actori încearcă să le supună atenţiei (…) Tinerii au produs acest spectacol, sunt fricile lor, trăirile lor, urmând ca să jucăm pentru publicul larg şi, practic, îşi fac debutul pe scena Teatrului Naţional. Şapte elevi sunt în calsa a XI-a acum, doi sunt la actorie la Liceul de Artă, în rest sunt voluntari de-ai noştri care debutează ca actori. Noi am lansat în urmă cu mulţi ani acest proiect ‘Trupa Guga Junior’, am mai produs spectacole, şi din câte ştim, suntem unici la nivel naţional”, a declarat presei, marţi, Laurenţiu Blaga, secretarul artistic al Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş.

foto 2 guga junior
Acest spectacol face parte din proiectul Erasmus+ prin intermediul filialei irlandeze Leargas, Waterford Youth Arts (WYA), iar din distribuţie fac parte Denisa Buruian, Mara-Alexandra Jula, Crina Petrişor, Sergiu Olar, Mara Sermăşan, Ionuţ Stoinea şi Rareş Toncian

„Ne bucurăm pentru că putem să îi capacităm pe aceşti tineri, cu atât mai mult cu cât ei ne ajută foarte mult în activitatea teatrului. E un proiect nu doar pentru cei implicaţi în mod direct pe scenă, pentru că este o mini-companie de teatru, ei se ocupă de promovare, ei au făcut afişul, ei au făcut un blog şi au creat scenografia spectacolului.

E un proiect care vizează capacitarea lor şi dezvoltarea abilităţilor de leadership, de fapt aceasta e ideea proiectului. Teatrul Naţional Târgu Mureş are 160 de voluntari înscrişi, dintre care 50 extrem de activi, care vin la fiecare eveniment, la fiecare activitate a Teatrului Naţional”, a spus Laurenţiu Blaga

 

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...