joi, noiembrie 21, 2024

Două luni pentru a răspunde îngrijorărilor CE

Răzvan Horațiu Radu (MAE): Avem o procedură de infringement, prin prima ei etapă – punere în întârziere

Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE, Răzvan Horațiu Radu, subsecretar de stat în MAE, a afirmat la Parlament că există pentru România o procedură de infringement, prin prima ei etapă, numită punere în întârziere – comunicată miercuri de Comisia Europeană, care vizează Legea 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

„Mai exact este vorba de o procedură de punere în întârziere, comunicarea am primit-o astăzi (n.r. miercuri). România va avea la dispoziție două luni în care să răspundă îngrijorărilor Comisiei. Nu am apucat încă să vedem toate detaliile Comisiei, pentru că undeva în cursul serii vom primi toate aspectele semnalate. Nu sunt însă niște noutăți pentru noi pentru că încă de anul trecut am primit din partea Comisiei Europene o serie de solicitări. Erau practic două trei articole din lege care ridicau o serie de îngrijorări, însă din punctul nostru de vedere această dezbatere este o oportunitate pentru a reuși să avem un cadru legislativ adecvat, articulat și conform atât intereselor economice interne pe de o parte, dar și exigențelor legislației europene pe de altă parte. Vreau să subliniez că avem o procedură de infringement prin prima ei etapă care se numește punere în întârziere”, a afirmat miercuri la Senat Răzvan Horațiu Radu, care a participat la o masă rotundă organizată de Comisia de afaceri Europene și Comisia de agricultură din Senat.

Masa rotundă are ca scop elaborarea unui punct de vedere referitor la necesitatea evitării unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor României de stat membru al Uniunii Europene, ca urmare a adoptării Legii nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

„Din punctul nostru de vedere, este o oportunitate foarte bună care se pliază foarte bine cu dezbaterea de astăzi și vom avea posibilitatea să avem un cadru legal foarte bun și în concordanță cu exigențele Comisiei Europene.

„MAE, prin absolut toți experții pe care îi avem în domeniu, suntem la dispoziția Parlamentului suntem și la dispoziția colegilor de la celelalte instituții de linie pentru a se creiona dispozițiile legale cele mai bune”, „sunt două-trei chestiuni care urmează a fi analizate”.

„E posibil ca ele să nici nu rămână, ca urmare a punctului nostru de vedere. Noi nu am văzut încă care e conținutul solicitării CE”, a subliniat Radu în cadrul dezbaterii. Agerpres, mae.ro

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.