Președintele SUA, Donald Trump, s-a pronunțat joi în favoarea unei „Polonii puternice” și a unei „Europe puternice”, într-un discurs rostit în capitala poloneză Varșovia și în care a făcut apel la țările occidentale să dea dovadă de unitate în fața amenințărilor.
„O Polonie puternică este o binecuvântare pentru Europa și o Europă puternică este o binecuvântare pentru lume”, a declarat liderul de la Casa Albă în discursul rostit în fața mulțimii adunate în Piața Krasinski din Varșovia.
El a atras atenția asupra amenințării pe care o reprezintă terorismul, în contextul recentelor atacuri produse în Europa. „Sunt amenințări grave la adresa securității noastre și a modului nostru de viață. Sunt amenințări pe care le vom înfrunta și vom câștiga”, a subliniat Trump.
El a evidențiat în discurs că ‘toți trebuie să luptăm la fel ca polonezii pentru familie, pentru libertate și pentru Dumnezeu’ și a dat Polonia drept exemplu de ‘curaj’ la capitolul luptei pentru apărarea valorilor occidentale.
‘Occidentul nu va dispărea niciodată, valorile noastre vor rămâne și civilizația noastră va dăinui’, a spus Trump în fața polonezilor adunați în fața monumentului ridicat în memoria victimelor insurecției împotriva naziștilor.
La Varșovia, Trump reiterează apelul ca statele NATO să majoreze bugetele apărării și confirmă angajamentul față de articolul 5
Președintele american Donald Trump, aflat în vizită la Varșovia, a îndemnat din nou joi statele membre ale NATO din Europa să-și majoreze bugetele alocate apărării, dând ca exemplu Polonia, care îndeplinește obiectivul stabilit în acest scop de 2% din PIB, și a criticat „activitățile destabilizatoare” ale Rusiei, într-un discurs rostit în Piața Krasinski din capitala poloneză, transmite Reuters.
Donald Trump a făcut referire în discursul său la Articolul 5 al tratatului NATO, care garantează reciprocitatea apărării statelor aliate, ceea ce constituie o schimbare de ton din partea liderului american, care a stârnit nemulțumire în rândul aliaților prin faptul că nu și-a declarat susținerea față de această prevedere în cursul vizitei sale la sediul NATO de la Bruxelles din luna mai, notează Reuters și CNN.
„Celor care ne critică pentru poziția noastră dură aș vrea să le atrag atenția că Statele Unite au demonstrat nu doar prin vorbe, ci și prin fapte că susțin ferm Articolul 5”, a declarat Trump.
El a făcut apel la Rusia să-și „înceteze activitățile destabilizatoare din Ucraina și din alte zone și sprijinul față de regimuri ostile, inclusiv cele din Siria și Iran, și să se alăture comunității țărilor responsabile în lupta împotriva dușmanilor noștri comuni și în apărarea civilizației înseși”.
Liderul de la Casa Albă a subliniat în alocuțiunea sa că SUA și Polonia împărtășesc valori similare.
„Colaborăm cu Polonia în răspunsul la acțiunile și comportamentul destabilizator al Rusiei. Și suntem recunoscători pentru exemplu dat de Polonia prin faptul că este una din puținele țări care își îndeplinesc efectiv obligațiile financiare față de NATO”, a spus Trump. „Europa trebuie să facă mai mult”, a insistat el.
„Am discutat despre angajamentul nostru reciproc de a salvgarda valorile aflate în centrul alianței noastre: libertate, suveranitate și domnia legii”, a afirmat mai devreme președintele SUA într-o conferință de presă comună cu președintele polonez Andrzej Duda.
Kremlinul a ținut să precizeze că nu este de acord cu aprecierea făcută de președintele american în sensul că Rusia ar avea un comportament destabilizator, amintește Reuters. Donald Trump urmează să se întâlnească pentru prima dată față în față cu omologul său rus Vladimir Putin în marja reuniunii G20 de la Hamburg, unde se va deplasa după vizita la Varșovia.
Donald Trump oferă gaze Europei de Est pentru ca această regiune să nu mai fie ‘prizoniera’ Rusiei
Președintele american, Donald Trump, a spus joi la Varșovia că SUA sunt dispuse să-și extindă cooperarea energetică cu Europa de Est pentru ca această regiune să nu mai fie niciodată ‘prizoniera’ Rusiei de care depinde pentru aprovizionarea cu gaze naturale, informează agenția EFE.
‘SUA s-au angajat să asigure surse alternative de energie’, pentru Europa de Est, pentru ca această regiune să nu mai fie niciodată ‘prizoniera unicului furnizor energetic’, a indicat Trump în discursul susținut în piața Krasinski din Varșovia, un loc simbol al insurecției poloneze împotriva ocupației naziste.
Promovarea exporturilor americane de gaze naturale lichefiate (GNL) către Europa de Est a fost consemnată de mass-media printre prioritățile de pe agenda vizitei pe care Trump o desfășoară în Polonia.
Polonia este inima geografică a Europei, dar, și mai important, în poporul polonez vedem sufletul Europei, a declarat joi, la Varșovia, președintele american Donald Trump, informează CNN.
‘Națiunea voastră este măreață pentru că spiritul vostru este măreț și spiritul vostru este puternic’, a continuat Trump în cadrul discursului rostit în Piața Krasinksi din Varșovia, unde se află monumentul care amintește de revolta locuitorilor capitalei poloneze împotriva ocupației naziste, monument care este și un simbol al luptei Poloniei pentru independență.
CNN notează că Trump are mulți susținători în Polonia și adaugă faptul că președinții republicani au fost atrași de Polonia încă de când fostul lider de la Casa Albă, Ronald Reagan, a colaborat împreună cu papa Ioan Paul al II-lea, de origine poloneză, și cu mișcarea Solidaritatea pentru a ajuta Polonia să treacă la un sistem politic democratic.DPA, Agerpres, Efe, Le Monde, L’EXPRESS
http://www.20minutes.fr/monde/2099975-20170706-trump-commence-varsovie-tournee-europeenne-capitale