”Principiul fundamental al companiei este de a respecta întotdeauna legea şi reglementările în vigoare din ţările în care operează. Compania pune la dispoziţia autorităţilor toate informaţiile necesare pentru buna desfăşurare a anchetei în curs şi sprijină autorităţile prin toate mijloacele sale pentru o soluţionare corectă a investigaţiei, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înştiinţată de obiectul acestei investigaţii. Compania Holzindustrie Schweighofer este prima interesată de soluţionarea rapidă şi corectă a acestei situaţii” ( comunicat al companiei.)
Holzindustrie Schweighofer a anuţat că societatea cooperează cu autorităţile şi ”oferă tot sprijinul” în ancheta DIICOT comunicată pe 30 mai.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac percheziţii pentru destructurarea unei grupări care ar fi cauzat un prejudiciu de 25 de milioane de euro prin achiziţionarea de lemn fără provenienţă legală sau a cărui provenienţă ilegală era disimulată prin unele documente justificative cu caracter nereal.
Procurorii spun că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemnoasă în vederea procesării în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului.
În acelaşi scop, unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi, după caz, impuşi alţii. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că este vizată compania austriacă Holzindustrie Schweighofer, fiind făcute percheziţii la sediul central al aceseia şi la fabrici ale acesteia, dar şi la direcţii silvice şi gărzi forestiere.
”La începutul anului 2017, Holzindustrie Schweighofer a implementat un plan de acţiune complex pentru a combate tăierile ilegale şi pentru a sprijini dezvoltarea unei industrii durabile a lemnului în România. Compania a investit 1 milion de euro în consolidarea securităţii lanţului său de aprovizionare prin măsuri care depăşesc cu mult cerinţele legale şi reglementările în vigoare din România. La un an de la implementare, compania a făcut public bilanţul acestor măsuri”, mai spun oficialii companiei.
Compania are 2.700 de angajaţi direcţi în birourile si fabricile sale din România. În ceea ce priveşte taxele, din 2002 compania a plătit peste 115 milioane de euro (fără TVA) în România.
Conform DIICOT, în această dimineaţă au avut loc 23 de percheziţii în Bucureşti şi în cinci judeţe, la persoane fizice şi juridice (din care patru la sediile unor instituţii publice) în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet. Judeţele în care au loc percheziţiile sunt Alba, Suceava, Hunedoara, Braşov şi Bihor.
Procurorii spun că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului. În acelaşi scop, unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi, după caz, impuşi alţii.Totodată, în urma cercetărilor procurorii au stabilit că o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.Surse judiciare au declarat că este vizată compania Holzindustrie Schweighofer şi au loc percheziţii la sediul central al acesteia, dar şi la fabricile din Rădăuţi şi Sebeş, precum şi la gărzi forestiere şi direcţii silvice.