Hanife Çiftçi, deținuta care a pierdut sarcina în închisoare în luna a doua, în urma unei viroze puternice este pe punctul de a face pneumonie. În cameră sunt 17 persoane, iar femeia doarme pe jos. Çiftçi așteaptă să poată merge la infirmerie, acest lucru fiind permis numai o zi pe lună.
Cu toate că există o lege privind eliberarea deținutelor gravide și bolnave, acestea sunt torturate cu bună știință. Hanife Çiftçi (36 de ani), a fost arestată și trimisă la închisoarea de Tip T din Osmaniye, pe 27 iunie 2019. Aceasta era însărcinată în două luni, iar pe 29 iulie 2019, din cauza condițiilor închisorii a pierdut sarcina. De atunci, bolnavă fiind în urma avortului, doarme pe jos pe betonul rece, confruntăndu-se acum cu probleme grave de sănătate.
De trei săptămâni depune cereri
„Soția mea doarme pe jos pentru că nu este loc în celulă. Din cauza dormitului pe beton a răcit și la plămâni, tusește, are amigdalele inflamate. Este foarte bolnavă. Nu mai are mult și face pneumonie. Are tensiunea mare. Are dureri de mâini și picioare. De trei săptămâni scrie zilnic cereri către infirmerie, în fiecare zi se roagă de gardieni, dar nimănui nu-i pasă. Și eu abia ieri am aflat situația.” a spus Salih Çiftçi, soțul lui Hanife Cifci. P
Prima audiere va fi pe 2 octombrie
Salih Çiftçi a mai amintit că soția are probleme cu tensiune și are alergie la praf, dacă simte fum tușește fără contenire și când răcește tremură, iar fără perfuzii nu-și revine. El spune că Penitenciarul Osmaniye este exact în zona industrială a orașului, iar până seara praful industrial pătrunde în tot penitenciarul.
Prima audiere a lui Hanife Çiftçi, care a fost arestat pentru presupuse legături cu o organizație, va fi la 2 octombrie 2019, la Înalta Curte Penală Nr.2 Osmaniye. Conform Codului Penal cu nr 5275, femeile însărcinate nu pot fi reținute, arestate și condamnate, iar pedeapsa lor se amână timp de șase luni de la naștere. Cu toate acestea, acestă lege nu se aplică femeilor arestate în timpul perioadei de după puci.