marți, mai 19, 2026

Cutremur de 5,8 grade pe scara Richter în judeţul Buzău

Cutremurul de 5,8 grade pe scara Richter, care a avut loc duminică dimineaţă în zona seismică Vrancea, a durat circa 20 de secunde, nu a avut replică şi s-a resimţit mai intens în zonele îndepărtate de epicentru, potrivit inginerului Ioan Verdeş de la Observatorul Seismologic de la Vrîncioaia.

„Cutremurul a avut o rezonanţă în diverse direcţii mai puternică decât în zona noastră. La noi (Vrîncioaia – n.r.) nu s-a resimţit foarte mult, în zonă nu a fost nicio agitaţie. Cutremurul a durat circa 20 de secunde şi nu a avut replică. A fost un cutremur prea mic ca să aibă replică. Cel care a fost la circa 38 de minute după a fost un alt cutremur, nesemnificativ. Dacă este o replică, aceasta apare în primele 5-10 minute, nu aşteptăm replici după o oră sau a doua zi”, a declarat inginerul Ioan Verdeş.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, nu au fost înregistrate niciun fel de probleme şi nu au existat apeluri la dispecerat pentru eventuale întreruperi de gaz sau de energie electrică ori probleme în ceea ce priveşte transportul feroviar. Nici la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea nu au fost înregistrate apeluri în urma cutremurului.

La Focşani, unele persoane au ieşit în faţa blocurilor mai înalte şi chiar au rămas mai mult timp afară, în aşteptarea unei eventuale replici, după care s-au retras în locuinţe.

Seismul de duminică dimineaţa a fost cel mai puternic înregistrat în acest an şi singurul care a depăşit intensitatea de 5 grade pe scara Richter. Cutremurul a avut loc în judeţul Buzău, la circa 150 de kilometri adâncime, în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (17 km), Covasna (33 km), Întorsura Buzăului (37 km), Târgu Secuiesc (48 km) şi Vălenii de Munte (53 km).

 


 

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...