sâmbătă, decembrie 2, 2023

Criză economică în Turcia: Cartofi și ceapă din partea guvernului

Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan a lansat o campanie de ajutorare, în cadrul căreia familiile cu probleme financiare vor primi cartofi și ceapă, relatează Turkish Minutes.

Scopul campaniei de donare de cartofi și ceapă este ajutorarea familiilor nevoiașe, dar și a fermierilor  locali.

Ca parte a campaniei, un vice-guvernator din Istanbul a găzduit, marți, o ceremonie de întâmpinare a camioanelor care transportau saci de cartofi și ceapă, care a fost dur criticată acuzându-se guvernul că nu ar înțelege problemele financiare ale populației.

Campania constă în faptul că au fost susținute  164.000 de familii din Istanbul, identificate  de Ministerul Familiei, Muncii și Serviciilor Sociale, și care vor primi pachetele de ajutor, care includ 10 kilograme de ceapă și 20 de kilograme de cartofi.

Consiliul Turc pentru Cereale (TMO) a cumpărat cartofi și ceapă nevândute de la fermieri la ordinul președintelui Erdoğan, după care sacii cu produse au început să fie trimiși  în cele 81 de provincii ale Turciei pentru a fi livrați familiilor care au nevoie.

Potrivit agenției de stat de stat, TurkStat, în ultimul deceniu numărul fermierilor din Turcia a scăzut cu aproape jumătate, de la 1,1 milioane în 2010 la 568.000 în 2020, în timp ce terenurile agricole ale țării au scăzut cu peste 18% între 2002 și 2020 .

Ajutorul vine într-un moment în care inflația anuală a Turciei a urcat peste 16% în martie, pentru prima dată de la mijlocul anului 2019, țara fiind pe primul loc în inflația alimentară în rândul țărilor OCDE.

Producătorii cred că tendința inflaționistă este cauzată de politicile guvernamentale bazate pe import și de sprijinul în scădere acordat fermierilor interni. Exporturile de alimente ale Turciei reprezintă  echivalentul a 57,8% din importurile sale de alimente, ceea ce înseamnă că țara este, în general, un importator de alimente.

Povestea unei avocate, închise pentru terorism, dezvăluie situația copiilor care își însoțesc mamele în închisorile

Avocată care a făcut parte din Baroului din Istanbul, Hendekci a fost închisă la sfârșitul anului 2017, când fiica ei avea doar trei luni. În spatele gratiilor, ea a avut de-a face cu un gardian agresiv care a numit-o „teroristă” deși nu fusese condamnată pentru nicio crimă la momentul respectiv.

Portret de campion: Andrei-Darius Dragomir, medaliat cu aur la Astronomie și Fizică

Încă de după probe știam că există o posibilitate să iau locul 1, deoarece simțeam că m-am descurcat și știam că nu sunt așa mulți participanți ca la alte olimpiade

VIDEO: O bucată de beton s-a prăbușit în Hagia Sofia, la un metru de oameni

Experții au avertizat că restaurarea urgentă este necesară și că nu ar putea supraviețui unui potențial cutremur.

Belgia: Conferința„ Crimes Against Humanity”, organizată de victimele puciului din Turcia

O conferința pentru drepturile omului, organizată de profesori universitari turci, victimele ale puciului eșuat din 2016, a reunit experți pentru a discuta probleme critice ale drepturilor omului la nivel global, conform presei internaționale.

Turcia: Coasta Mării Negre, care a costat peste 4,2 de miliarde de dolari, a fost înghițită de ape

Creșterea apelor mării după ploile abundente a făcut autostrada inutilizabilă și multe vehicule au rămas blocate în mijlocul valurilor.