vineri, decembrie 26, 2025

COVID-19: Drepturile omului sunt încălcate pentru mai bine de 1.500 de copii din închisorile turcești

Pentru mai bine de 1.500 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani care se află după gratii, drepturile omului sunt încălcate din cauza măsurilor COVID-19, conform Societății civile care monitorizează sistemul penal(CISST), relatează bianet.org

Societatea civilă care monitorizeaza sistemul penal,  a lansat o declarație cu privire la încălcările drepturilor și impactul măsurilor pandemice asupra copiilor deținuți.

Copiii deținuți în închisorile din Turcia se confruntă cu pedepse mai mari și încălcări ale drepturilor, deoarece sistemul de justiție al țării include reglementări care nu iau în considerare interesul superior al copilului, iar sistemul de executare penală nu este structurat în conformitate cu nevoile copiilor.

„Pe termen scurt, este necesar să se ia măsuri concrete pentru a elimina încălcările drepturilor suferite de copii din cauza încarcerării. Din martie 2020, condițiile de detenție a deținuților au intrat într-un proces mai sever, cu decizii și practici administrative ca parte a măsurilor pandemice.” se arată în declarație.

În închisorile din Turcia, există 1.584 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, 1.066 arestați și 518 condamnați. Distanțați de familiile lor, de școli și de mediile de dezvoltare socială datorită naturii sistemului de execuție a pedepselor, copiilor  prizonieri li s-au ignorat  drepturile lor la educație, viața privată și viața de familie.

Închisorile din Turcia sunt supraaglomerate, iar închisorile au potențial mare să devină focare de COVID-19.

Turcia a adoptat o lege specială pentru eliberarea a 90.000 de deținuți din închisoare, cu excepția deținuților politici precum activiști sau jurnaliști.

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

Șeful armatei Libiei a murit într-un accident aviatic în apropiere de Ankara

Generalul Mohammed Ali Ahmed al-Haddad, șeful Statului Major al armatei Libiei, a murit într-un accident de avion în apropiere de capitala Turciei, Ankara, au...

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...