luni, septembrie 25, 2023

Consiliul Europei avertizează Turcia: CE este împotriva restabilirii pedepsei capitale

Consiliul Europei a avertizat din nou Turcia, duminică, împotriva restabilirii pedepsei cu moartea, amintind că aceasta nu este compatibilă cu apartenența la organizația paneuropeană, informează AFP.

„Aplicarea pedepsei cu moartea este incompatibilă cu apartenența la Consiliul Europei”, a amintit pe Twitter purtătorul de cuvânt al Consiliului, în condițiile în care președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat sâmbătă că restabilirea pedepsei capitale va fi supusă votului în parlament.

„Aplicarea pedepsei cu moartea este incompatibilă cu apartenența la Consiliul Europei”

„În curând, în curând, nu va îngrijorați. Se va întâmpla în curând, dacă Dumnezeu o va dori”, a afirmat Erdogan, într-un discurs la Ankara, răspunzând unei mulțimi care scanda „Vrem pedepsa cu moartea” împotriva puciștilor. „Guvernul nostru va supune (reintroducerea pedepsei capitale) parlamentului. Sunt convins că parlamentul o va aproba și, când va ajunge în fața mea, o voi ratifica”, a continuat Erdogan.

Restabilirea pedepsei capitale este evocată de Ankara după tentativa de puci eșuată.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 2004, când Turcia și-a înaintat candidatura pentru aderare la UE. Restabilirea acestei pedepse ar îngheța negocierile de aderare.

Consiliul Europei, care numără 47 de membri printre care Turcia, a pus deja în gardă Ankara împotriva tentației de o restabili.

Organizație paneuropeană distinctă de UE, Consiliul Europei nu tolerează în cadrul său decât țări care au abolit pedeapsa capitală sau care au declarat – cum este cazul Rusiei – un moratoriu.

The Secretary General of the Council of Europe Thorbjorn Jagland."Responsabilii politici ar trebui să apere Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care exclude clar pedeapsa cu moartea și pe care Turcia a ratificat-o”
The Secretary General of the Council of Europe Thorbjorn Jagland.”Responsabilii politici ar trebui să apere Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care exclude clar pedeapsa cu moartea și pe care Turcia a ratificat-o”

„Responsabilii politici ar trebui să apere Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care exclude clar pedeapsa cu moartea” și pe care Turcia a ratificat-o, a declarat, în luna august, secretarul general al organizației, Thorbjorn Jagland.

Organizație paneuropeană distinctă de UE, Consiliul Europei nu tolerează în cadrul său decât țări care au abolit pedeapsa capitală sau care au declarat – cum este cazul Rusiei – un moratoriu.

Turiștii din Turcia: Rușii în top, cu peste 4 milioane de turiști în ultimele 8 luni

Turcia a găzduit 36.​754.146 de vizitatori în perioada de 8 luni a anului, Rusia fiind pe primul loc cu 4. 351. 000 de persoane.

Istanbul: Sancțiuni pentru sirieni care nu părăsească orașul până 24 septembrie

Direcția de Management al Migrației subliniază că perioada acordată refugiaților nu va fi prelungită.

Turcia: Pragul sărăciei depășește 41.000 de lire, de patru ori salariul minim

Datelor publicate de unitatea de cercetare a Sindicatului Muncitorilor Unite(BİSAM), o filială a Confederației Muncitorilor Revoluționari (DİSK) a arătat că turcii se luptă să se descurce cu un salariu minim de 11.402 de lire (422 de dolari).

UE: Imposibil pentru turci să călătorească fără viză, din cauza legilor privind terorismul

Nacho Sanchez Amor a făcut declarații despre raportul recent al Parlamentului European privind Turcia și reacția președintelui turc la raport, subliniind că Turcia trebuie să îndeplinească șase criterii ca parte a cererii sale de aderare la UE pentru a călători fără viză în UE.

Statistică TurkStat: Speranța de viață a scăzut în Turcia

Speranța generală de viață a scăzut ușor față de anii trecuți, femeile trăind cu cinci ani mai mult ca bărbații, conform Daily...

Turcia: Prețul la motorină crește la nivel record! 105 la sută creștere după alegeri

Înainte de alegerile din 14 mai, prețul pe litri în Istanbul era de 19,81 de lire pentru benzină și 18,58 de lire pentru motorină.