Consiliul Europei a avertizat din nou Turcia, duminică, împotriva restabilirii pedepsei cu moartea, amintind că aceasta nu este compatibilă cu apartenența la organizația paneuropeană, informează AFP.
„Aplicarea pedepsei cu moartea este incompatibilă cu apartenența la Consiliul Europei”, a amintit pe Twitter purtătorul de cuvânt al Consiliului, în condițiile în care președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat sâmbătă că restabilirea pedepsei capitale va fi supusă votului în parlament.
„Aplicarea pedepsei cu moartea este incompatibilă cu apartenența la Consiliul Europei”
„În curând, în curând, nu va îngrijorați. Se va întâmpla în curând, dacă Dumnezeu o va dori”, a afirmat Erdogan, într-un discurs la Ankara, răspunzând unei mulțimi care scanda „Vrem pedepsa cu moartea” împotriva puciștilor. „Guvernul nostru va supune (reintroducerea pedepsei capitale) parlamentului. Sunt convins că parlamentul o va aproba și, când va ajunge în fața mea, o voi ratifica”, a continuat Erdogan.
Restabilirea pedepsei capitale este evocată de Ankara după tentativa de puci eșuată.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 2004, când Turcia și-a înaintat candidatura pentru aderare la UE. Restabilirea acestei pedepse ar îngheța negocierile de aderare.
Consiliul Europei, care numără 47 de membri printre care Turcia, a pus deja în gardă Ankara împotriva tentației de o restabili.
Organizație paneuropeană distinctă de UE, Consiliul Europei nu tolerează în cadrul său decât țări care au abolit pedeapsa capitală sau care au declarat – cum este cazul Rusiei – un moratoriu.
„Responsabilii politici ar trebui să apere Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care exclude clar pedeapsa cu moartea” și pe care Turcia a ratificat-o, a declarat, în luna august, secretarul general al organizației, Thorbjorn Jagland.
Organizație paneuropeană distinctă de UE, Consiliul Europei nu tolerează în cadrul său decât țări care au abolit pedeapsa capitală sau care au declarat – cum este cazul Rusiei – un moratoriu.