miercuri, decembrie 31, 2025

Conferință despre toleranță. Dumitru Borțun: „Conviețuirea este cea mai grea meserie din lume” 

Zeci de tineri bucureșteni au participat la conferința ,,Toleranța și Rolul ei în Perioada Contemporană”, desfășurată pe 2 februarie, la ARCUB.

În cadrul conferinței, profesorul universitar Dumitru Borțun și Tudor Petcu, doctor în filozofie,  alături de gazda Ervin Iusein și Mustafa Oz, președintele Asociația pentru Dialog și Valori Universale au vorbit despre înțelesurile, importanța și formele toleranței în lumea contemporană.

„Primul act de civilizație”

Profesorul Dumitru Borțun a explicat istoria conceptului de toleranță și a subliniat modul greșit în care în România este acesta înțeles.

„În limba română, termenul cel mai frecvent este folosit ca «Te suport! Te tolerez așa cum ești!». Nu este vorba despre ceea ce fac, ci despre ceea ce nu fac. Tolerez că nu am încotro. Acest înțeles fiind greșit, s-a schimbat cuvântul în cel de includere.”

„Conviețuirea este cea mai grea meserie din lume, cel mai greu de învățat. Ca să-l accepți pe celălalt trebuie să-l înțelegi și ca să-l înțelegi trebuie să-l cunoști, iar pentru asta trebuie să ai câteva aptitudini. Să te uiți în ochii omului și să-i zâmbești, este primul act de civilizație”, afirmă profesorul universitar.

„Exercițiu de toleranță”

Filozoful Tudor Petcu a subliniat tendința de ideologizare a conceptul de toleranță și a propus un exercițiu de toleranță.

„Noi suntem responsabili pentru haosul social care există. Eu cred că s-a făcut o greșeală fundamentală în privința toleranței. Exercițiul exagerat și chiar obsesiv de ideologizarea, a acestui termen, care nu și-a pătrat locul de cinste de odinioară, de virtute, cum a fost conceput. S-a trecut de la naturalețe la o ideologie”.

„Trebuie să facem un exercițiu practicat la nivel local. Trebuie să vorbim despre diferențele ființiale, logice și necesare care se manifestă în cadrul aceleași familii. De multe ori există lupta pentru putere în interiorul familiei. Dacă s-ar pleca de la acest exercițiu de toleranță ca mod de responsabilitate față de natura celuilalt, atunci nu a mai avea toate acest discursuri de ideologizare.”, subliniază aceasta.

„Pentru toleranță este nevoie de iubire”

Mustafa Oz, președintele Asociația pentru Dialog și Valori Universale a vorbit despre experiența sa ca turc în România, dar și despre munca dedicată toleranței.

„Pentru toleranță este nevoie de iubire, fără aceasta nu putem vorbi. La aceasta aș vrea să adaug și dialog, adică cunoaște. Ca să iubim pe cineva, trebuie să-l cunoaștem. Noi ca asociație încercăm să acordăm multă atenție dialogului. Să păstrăm diferențele și să învățăm unii de la ceilalți. Aici, în România, văd multe gesturi frumoase de toleranță și respect pentru celălalt. Cel mai frumos lucru pot să spun este de când am trăit în Constanța. Orașul este un mozaic frumos al societății.” afirmă Mustafa Oz.

Acesta a vorbit și despre proiectul pentru tinerii „Povestea bobului de năut”, care are ca scop să-i învețe pe tineri să-și păstreze atât individualitatea, dar să trăiască în toleranță alături de ceilalți.

Persoanele interesate pot urmării conferința integral AICI!

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...

Raiduri antiteroriste înainte de sărbători: zeci de suspecți ISIS reținuți

Forțele de ordine din Turcia au intensificat operațiunile antiteroriste înainte de sărbătorile de iarnă, în urma unor informații privind posibile atacuri planificate...

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

Șeful armatei Libiei a murit într-un accident aviatic în apropiere de Ankara

Generalul Mohammed Ali Ahmed al-Haddad, șeful Statului Major al armatei Libiei, a murit într-un accident de avion în apropiere de capitala Turciei, Ankara, au...