duminică, septembrie 8, 2024

Concesii ale operatorului european de sateliţi Eutelsat, la cererea Turciei

 Eutelsat a suspendat un canal kurd la cererea Ankarei

Operatorul european de sateliți Eutelsat a indicat miercuri că a suspendat difuzarea unui canal de televiziune kurd la cererea distribuitorului turc de audiovizual, decizie denunțată de Federația Europeană a Jurnaliștilor, potrivit AFP.

„Suntem prezenți în Turcia și în acest cadru am tratat cu autoritățile turce și în special cu CSA (autoritatea audiovizualului) turc, care se numește RTaoeK”, a explicat directorul general al Eutelsat Rodolohe Belmer în fața Comisiei afacerilor economice a Senatului francez.

 ‘RtaoeK ne-a notificat cerându-ne să suspendăm un canal kurd despre care estimează că încalcă legile turcești și aceasta am și făcut, în așteptarea deciziei care va fi luată de trei distribuitori din trei țări europene de unde emite acest canal’, a adăugat el, precizând că se referă la distribuitori belgian, norvegian și suedez.

‘RtaoeK este, repet, membru al Consiliului Europei și membru asociat al organelor de reglementare ale audiovizualului european’, a subliniat Belmer. ‘Nu facem decât să aplicăm legile țării noastre și ale Europei.’

 Decizia Eutelsat a fost denunțată de salariații canalului și de Federația Europeană a Jurnaliștilor (FEJ).

 

 ‘Potrivit surselor FEJ, Eutelsat SA a fost supus unor presiuni din partea RtaoeK (Consiliul suprem al radio-televiziunii turce) pentru a suprima semnalul canalului Med-Nuce TV considerat drept canal de televiziune pro-PKK de către autoritățile turce’, a scris FEJ într-un comunicat.

Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK) este considerat ‘terorist’ de Ankara.

‘Cererea este urmare a interzicerii de către operatorul Turksat, la cerererea guvernului turc, a circa 20 de canale de televiziune și posturi de radio ale opoziției în virtutea stării de urgență’, a adăugat FEJ.

Eutelsat SA a fost supus unor presiuni din partea RtaoeK (Consiliul suprem al radio-televiziunii turce) pentru a suprima semnalul canalului Med-Nuce TV considerat drept canal de televiziune pro-PKK de către autoritățile turce’,

 

 ‘Sistarea difuzării Med-Nuce este înainte de toate o rușine pentru Europa, dar și un semnal periculos care poate fi considerat ca un sprijin acordat politicii represive în Turcia’, au scris la rândul lor angajații canalului într-un comunicat, anunțând demararea unei acțiuni în justiție și o manifestație.

Guvernul turc a decis luni să prelungească cu trei luni starea de urgență instaurată după tentativa de lovitură de stat eșuată din 15 iulie, în pofida avertismentelor opoziției care acuză puterea că profită de aceasta pentru a-și reduce la tăcere contestatarii. AGERPRES,Cine.Tv.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.