sâmbătă, iulie 27, 2024

Compania Națională a Uraniului, ajutor de stat de 62 de milioane de lei

Compania Națională a Uraniului va primi un ajutor de stat în sumă totală de 62 de milioane de lei pentru o perioadă de șase luni, a anunțat  ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

„Guvernul a luat această decizie astăzi, prin ordonanță de urgență, pentru a salva Compania Națională a Uraniului și pentru a-i oferi timpul necesar unei restructurări profunde, astfel încât să poată reveni în piață. Împrumutul va ajunge la Compania Națională a Uraniului. În momentul acesta nu mai avem niciun impediment, pentru că avem deja un acord din partea Comisiei Europene în acest sens”. Ajutorul va fi acordat în două tranșe, de 47,2 milioane de lei, respectiv 14,8 milioane de lei. „Având în vedere că există deja acordul Comisiei Europene cu privire la acest ajutor și că Ordonanța a fost astăzi adoptată, (…) se va acorda cât mai curând posibil prima tranșă”

În perioada de șase luni, compania trebuie să realizeze un plan de restructurare și eficientizare.

„Există deja o serie de măsuri în curs de adoptare la nivelul Companiei, măsuri (…) de restructurare și de eficientizare, atât de reducere a costurilor, dar și de modernizări minime la unele instalații sau introducerea unui proces tehnologic mai eficient, astfel încât (…) la finalul acestui termen de șase luni compania să poată relua livrările către beneficiarul tradițional”, a precizat Grigorescu.

El a mai spus că planul privind Compania Națională a Uraniului presupune și reluarea în perioada următoare a exploatării uraniului într-un nou perimetru.

„Este extrem de important ca în același timp să reparăm un lucru care (…) nu a fost avut în vedere de o mulțime de timp, (…) faptul că nu am deschis la timp un nou perimetru uranifer, astfel încât să permitem o exploatare în condiții de eficiență, în timp ce perimetrele vechi (…) sunt pe cale de epuizare. Deci, pe lângă restructurare și eficientizare, acest plan pe care îl avem pentru Compania Națională a Uraniului presupune și reluarea în perioada următoare, poate chiar în cursul anului următor, a exploatării uraniului într-un nou perimetru”.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.