marți, mai 19, 2026

Centrul Cultural „Dacia „ :preţuirea valorilor autentice

“Toate stările sufleteşti ale românilor se regăsesc în poeziile sale. El a venit pe lume ca să ne bucure şi să ne aline sufletul…” a afirmat vicepreşedintele CJ şi interpretul Alexandru Pugna astă-seară, pe scena centrului cultural “Dacia”. Impresionant recital al actorilor de la “Trapa”. Matilda Pascal Cojocăriţa – strălucitoare, la Oglindă.Muzica şi poezia s-au împletit astă-seară într-un inedit spectacol de romanţe interpretate de câteva dintre vocile bistriţene consacrate ale acestui gen muzical aparte.

La Centrul Cultural „Dacia” soliștii Domnica Dologa, Ioachim Spîn, Ion Lazăr, Alexandru Căpitan şi Matilda Pascal Cojocărița au strălucit interpretând piese pe versurile poetului sărbătorit în aceste zile în întreg judeţul.Conducerea muzicală i-a aparţinut dirijorului Ștefan Cigu care a şi impresionat audienţa cu o emoţionantă interpretare a Baladei lui Ciprian Porumbescu.

Sonorităţile nostalgice au fost admirabil completate de microrecitalui poetice susţinute de actorii trupei TRAPA – AmeliaCreţiu, Codruţa Pintea şi Daniel Deac.Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bistrița –Năsăud şi Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud iar manifestările dedicate lui George Coşbuc continuă şi mâine, în comuna natală a poetului.

Are loc redeschiderea Bibliotecii Comunale Coşbuc iar la Muzeul Memorial George Coșbuc vor avea loc şi câteva lansări şi prezentări de carte. Va avea loc şi premierea laureaților concursului „George Coșbuc” la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița.

Evenimentele dedicate celor 150 de ani de la naşterea lui Coşbuc se vor încheia pe 24 septembrie, cu un cros la care toţi participanţii se vor alege, în final, drept premiu, cu o carte. Crosul Coșbook – Ale(r)g o carte! – organizat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud are ca scop principal coalizarea comunității şi promovarea a două activități extrem de sănătoase: lectura și alergarea în aer liber.Sursă:bistriţeanul.ro , Ioana Bradea.

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...