vineri, noiembrie 22, 2024

Centenarul Marii Uniri..

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu, a declarat că este important să fie transmis un mesaj frățesc către minorități, în special pentru cea maghiară, pentru a sărbători împreună cu românii țara în care trăiesc, pentru Centenarul Marii Uniri.

„Cred că e important să transmitem un mesaj frățesc către minorități, și în special pentru minoritatea maghiară, pentru a sărbători împreună cu noi, statul, țara în care trăiesc. E foarte important ca reprezentanții minorității maghiare să lupte în continuare pentru binele minorității lor din România, oricum ar fi acest bine, să lupte pentru infrastructura de acolo, pentru dezvoltarea economică locală de acolo. Poate nu întotdeauna demersurile de tip excesiv sunt cele mai bune. Pot fi demersuri la nivel parlamentar, politic, pe care UDMR le poate face pentru creșterea calității vieții minorității maghiare, acolo unde ea trăiește”, a declarat ministrul Culturii.

Romașcanu a spus că, pentru Centenarul Marii Uniri, și-ar dori de la politicieni să nu recurgă la excese și să dea dovadă de solidaritate, fiindcă se sărbătorește crearea statului.

În privința reacției liderului UDMR, Kelemen Hunor, referitoare la modul în care se va poziționa față de Centenarul Unirii, Lucian Romașcanu consideră că acesta „și-a mai scăzut tonul declarațiilor”.

„Înțeleg că și-a mai scăzut tonul declarațiilor domnul Kelemen Hunor, după această primă declarație legată de Centenarul nostru. Înțelege și dumnealui că a fost ministrul Culturii într-o țară care s-a format la 1918, care i-a dat acest important portofoliu spre gestiune. (…) În 1918 s-a schimbat întreaga paradigmă și harta Europei nu a mai fost aceeași. Și atunci s-au construit mai multe state. S-a construit Cehoslovacia, s-a construit Iugoslavia, s-a construit România Mare. Singura care a rezistat, dovedind că a fost creată pe premisele cele mai corecte, adunând în aceleași granițe oamenii aceleiași națiuni, a fost România. Nu știu și nu vorbesc mult despre Cehoslovacia și Iugoslavia, a fost decizia lor, dar noi suntem în construcția de atunci, afectată un pic de restul evenimentelor istorice, dar în mare suntem așa cum ne-am format atunci, deci într-o construcție corectă. Și suntem în această țară alături, și alături de unguri, și de nemți, și de evrei, și de romi și toate aceste națiuni au salutat declarația de la Alba Iulia și Unirea Transilvaniei cu România”, a afirmat ministrul.

Romașcanu a subliniat că România se ține de ceea ce s-a promis în momentul Unirii, că minoritatea maghiară are un tratament extrem de corect, este prezentă în Parlament ca și restul minorităților, există învățământ, se folosește limba maternă în administrația publică.

„Cred că suntem în regulă și ne ținem de ceea ce au promis înaintașii noștri în 1918”, a mai spus ministrul Culturii.

 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.