joi, noiembrie 21, 2024

Cei trei copii ai unei familii care încerca să scape de persecuţiile şi torturile Regimului Erdogan, s-au înecat. Ambarcaţiunea în care era familia lor s-a scufundat.

O ambarcațiune în care se afla o familie cu trei copii, familie care încerca să scapte de persecuțiile și torturile din Turcia exercitate asupra simpatizanților Mișcării Hizmet, s-a scufundat în Marea Egee. Trupurile neînsuflețite ale celor trei copii care se aflau în ambarcațiune, au ajuns pe malul Insulei Mytilene din Grecia.

IMG_4614În primele ore ale dimineții zilei de ieri, pe plaja Mantamado, a fost găsit un trup neînsuflețit al unui copil. Cu două zile înainte, pe aceeași plajă, au fost găsiți alți doi copii(o fată și un băiat), înecați, cu vârstele de 12-13 ani.

Conform portalului ,, ekathimerini.com”, Direcția Porturilor din Grecia, a rămas șocată în fața acestei tragedii, după care a anunțată că va începe o cercetare.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.