Avocatul pastorului Andrew Brunson a depus recurs la un tribunal turc pentru a contesta pedeapsa cu închisoarea pe care a primit-o clientul său săptămâna trecută, afirmând că verdictul încalcă legea şi procedurile legale, a anunţat miercuri agenţia de presă Anadolu, relatează Reuters.
Brunson se află în centrul unei crize diplomatice între Ankara şi Washington. Instanţa l-a condamnat vinerea trecută la trei ani şi 45 de zile de închisoare pentru acuzaţii de terorism, însă a făcut cunoscut că pastorul american nu va ispăşi sentinţa pentru că s-a aflat deja în detenţie din octombrie 2016. El a fost eliberat şi s-a întors la sfârşitul săptămânii trecute în Statele Unite.
Pastorul și-a exprimat recunoștința față de intervenția și susținerea președintelui Trump și a povestit în direct la Televiziune aberațiile legate de detenția sa, modul de funcționare al închisorilor din Turcia, situațiile prin care a trecut și întreaga saga a detenției sale abuzive precum și elemente multiple legate de nerespectarea drepturilor omului în Turcia.
Pastorul în vârstă de 50 de ani, originar din Carolina de Nord, a fost arestat în decembrie 2016. El a fost acuzat de legături cu mişcarea lui Fethullah Gulen, un cleric musulman care trăieşte în exil în SUA şi pe care Turcia îl consideră a fi principalul vinovat pentru tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016. De asemenea, Andrew Brunson a fost acuzat de colaborare cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), formaţiune scoasă în afara legii în Turcia.
https://www.youtube.com/watch?v=wjcSkUf_3Hw
https://www.youtube.com/watch?v=XWviGuY0-4c