joi, aprilie 18, 2024

‘Bulandra – Teatru al Europei’

După modelul teatrelor Odeon din Paris, Piccolo Teatro din Milano și Malâi Teatr din Sankt Petersburg.

Consilierii generali ai Capitalei au fost de acord cu promovarea imaginii Teatrului Municipal ‘Lucia Sturza Bulandra’ sub denumirea ‘Bulandra – Teatru al Europei’, în semn de apreciere pentru ascensiunea și recunoașterea internațională în lumea artei spectacolului de la aderarea în Uniunea Teatrelor din Europa până în prezent.

„Motivația principală a acestei nominalizări de prestigiu în lumea teatrului mondial este materializarea succesului în eforturile de afirmare internațională ale colectivului Teatrului Municipal ‘Lucia Sturza Bulandra’ de la aderarea acestei instituții de spectacol în Uniunea Teatrelor din Europa (UTE) în anul 1992, eforturi recunoscute de mai bine de două decenii pe plan european de ceilalți membri ai Uniunii și de întreaga elită artistică atașată crezurilor sale”.

Începând din 2012, statutul UTE este acela de fundație de interes public european prin atribuirea de către Consiliul Europei a funcției de ambasador cultural al Uniunii Europene.

„Pe măsura creșterii prestigiului UTE, s-a încetățenit practica municipalităților și altor factori responsabili care răspund de activitatea teatrelor membre de a atribui ca denumire distinctivă alături de cea istorică a completării ‘Teatru al Europei’ atât ca semn de recunoaștere a apartenenței la un club de prime instituții teatrale de nivel european, cât și ca o șansă de valorificare a unui potențial artistic și de imagine certificat de elita artistică locală și internațională, aflate în dialog”, reiese din document.

Astfel, și-au completat denumirile teatrele Odeon din Paris, Piccolo Teatro din Milano și Malâi Teatr din Sankt Petersburg.

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori. 

Festivalul Lalelelor în Istanbul. Iată unde poți să găsești grădinile cu lalele!

Mugurii de lalele, care sunt produși în principal pentru această ocazie în orașul Konya, înfloresc în aprilie și poate ține până în mai, în funcție de vreme. 

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume.