luni, octombrie 2, 2023

București: Poveștile jurnaliștilor turci afectați de regimul lui Erdogan

Dezbaterea ”Cât mai valorează astâzi libertatea presei” a avut loc, vineri,10 mai,a.c. beneficiind de invitați speciali şi anume  doi jurnaliști turci, victime ale regimului Erdogan.

Jurnaliștii turci, Levent Kenez, fost redactor șef al ziarului Meydana și Abdullah Bozkurt , fost șef al biroului din Ankara al ziarului Today’s Zaman și-au prezentat propriile cazuri, situaţiile  pe care l-au trăit în regimul Ergodan și cum au fost forțați să părăsească Turcia după ce redacțiile la care lucrau au fost închise de guvernul turc.

Leven Kenez a prezentat și poveștile celorlalți jurnaliști turci persecutați de regimul  Erdogan. Portrivit lui Kenez, 188 de jurnaliști turci au fost arestați sau bătuți după ce guvernul turc i-a acuzat de terorism în urma unor unor postări pe Twitter. Majoritatea jurnaliștilor  prezentați au  primit sentințe între șase și opt ani de închisoare.

De asemena peste 889 de legitimații pentru acreditări au fost anulate de către guvern din 2016, printre care și a lui Kenez. Acesta a primit un mesaj pe telefon care confirma anularea legitimației prin care obținea acreditări la instituțiile guvernului.

Aproximativ 200 de jurnaliști turci sunt în exil iar Leven Kenez este unul dintre ei. ”Am trecut ilegal un râu, spre Grecia. Am încercat să îmi aduc și familia după mine în exil. Nu am putut să le obțin acte, așa că am făcut tot posibilul să îi ajut și pe ei să traverseze râul, tot ilegal”, a povestit acesta în timpul evenimentului.

Kenez a povestit cum a reușit  să se reunească cu familia sa după doi ani. Acesta are două fete, de doi și patru ani și le-a ajutat să tracă granița. Soția, împreună cu copii au trecut ilegal  râul de la granița cu Grecia. “ A fost riscant, dacă ar fi prins-o, soldații ar fi arestat-o, iar copiii ar fi ajuns în custodia autorităților”, a declarat acesta.

Levent Kenez  este stabilit în Suedia și lucrează că director la Shocklolm Center for Freedom .

Libertatea presei în timpul guvernului lui Erdogan

Abdullah Bozkurt este în aceeași situație, este în exil în Suedia, din 2016, după lovitură de stat eșuată.  A fost șeful biroului din Ankara al ziarului Today’s Zaman, care a fost confiscat de guvernul turc și închis în urma loviturii de stat eșuate din 2016.

„Erau de multă vreme probleme [privitor la libertatea de exprimare în Turcia], dar nu ne-am gândit că se va ajunge aici. Considerasem că libertatea este garantată (…) Dacă dai înapoi un singur centimetru, renunți la ceva… Trebuie să lupți pentru libertatea ta în fiecare zi”, a declarat acesta.

Bozkurt a subliniat importanță liberății presei. ”Erdogan merge după media independente deoarece, fără vocea acestora, va putea merge după absolut oricine.

Erdogan urmăreşte distrugerea presei independente deoarece, fără vocea acesteia, practic are mână liberă sa distrugă pe oricine va voi.

 Când libertatea presei e abolită nu mai există alte libertăți, nu mai există libertatea sistemului judiciar de exemplu. Libertatea presei e crucială”, a declarat  jurnalistul turc.

În Suedia, unde este în exil, Bozkurt a primit amenințări prin intermediul rețelelor sociale.

În fiecare săptămâna, este publicat un poster cu o fotografie de a lui Bozkurt, lângă care scrie “ Wanted”, în stilul Vestului, de către publicația de Anadolu, agenția de  știri de stat, dar și de alte ziare pro-Erdogan.

În prezent, Abdullah Bozkurt este director al Nordic Monitore și este președinte al ONG-ului Centrul de Libertate din Stockholm, ce monitorizează încălcările drepturilor omului în Turcia.

De asemenea, Bozkurt este autorul cărții „Turcia întreruptă: Deraierea democrației”, în care ilustrează degradarea rapidă a democrației în Turcia.

Discuțiile din jurul acestei teme  au fost  moderate de Teodor Tita, redactor șef la  Europa FM. Evenimentul a fost organizat de Zaman România, în parteneriat cu Asociația pentru Dialog și Valori Universale, Stockholm Center for Freedom, Newsweek România, Radio Europa Liberă și Freedom House.

Ismail S / Bucureşti


Un turc a sunat la poliție după ce a confundat sateliții Starlink cu o invazie extraterestră

Un turc din provincia Çorum, din nordul Turciei, care a văzut pe cer sateliții la orele nopții, pe 25 septembrie, a cerut ajutorul poliției, temându-se că are loc o invazie extraterestră.

VIDEO: Atac cu bombă în Ankara, înainte de ceremonia de deschidere a parlamentului

Ministrul de Interne al Turciei, Ali Yerlikaya, a declarat, pe 1 octombrie că un atac cu bombă a fost organizat la ministerului, la ora locală 9:30 dimineața.

Turcia menține condamnarea filantropului Kavala și a altor patru în procesul Gezi Park

Printre cei cinci inculpați ale căror condamnări au fost menținute se numără, pe lângă Kavala, avocatul pentru drepturile omului și parlamentarul Partidului Muncitorilor din Turcia (TİP), Can Atalay, jurnalistul și producătorul de film Çiğdem Mater, urbanistul Tayfun Kahraman și regizorul Mine Özerden.

Ce înseamnă condamnarea CEDO pentru justiția din Turcia?

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marți, că condamnarea de către instanțele turce a unui profesor sub acuzații de terorism pentru activități precum utilizarea unei aplicații mobile sau deținerea unui cont la o anumită bancă este ilegală.

Istanbul: O școală acoperă o reproducere a lui Picasso, argumentând că este „nepotrivită”

O expoziție a fost organizată la școală semestrul trecut, unde studenții au creat sculpturi, picturi și gravuri folosind material reutilizat. Una dintre aceste piese a fost o reproducere a picturii Guernica a lui Pablo Picasso

CEDO acuză Turcia, în cazul unui profesor condamnat pentru terorism

Conform raportării lui Bünyamin Tekin de la Strasbourg, CEDO a acuzat Turcia din cauza încălcării a patru articole ale Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Instanța a decis că Turcia îi plătește profesorului 15.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Raport Eurostat: Turcia are cel mai mic număr de doctor per cetățean din Europa

Turcia ocupă locul al cincilea după Germania, Italia, Franța și Spania în ceea ce privește numărul total de medici, dar ultimul cu raportul doctor per populație.

Istanbul:Cea mai prestigioasă universitate marchează 1000 de zile de protest

Într-o declarație, comunitatea a reamintit că prezența poliției a continuat în și în jurul campusurilor Universității Boğaziçi și că aproximativ 150 de persoane, inclusiv membri ai facultății, cadre universitare pensionare și absolvenți, nu au avut voie să intre în campusuri.