duminică, septembrie 8, 2024

Brațul lung a lui Erdogan în Europa: Turcia complotează în vederea unor asasinate în diaspora

Evenimentele recente din Europa arată faptul că „brațul lung” al președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan a început din nou să funcționeze în Europa, prin alte activități decât răpirile sponsorizate de guvernul turc, relatează Turkish Minutes.

Noile mișcări ale Turciei în Europa, din septembrie,  au vizat doi jurnaliști autoexilați și două cadre prestigioase din lumea academică.

Abdullah Bozkurt, care locuiește în Suedia din 2016 din cauza mai multor dosare judiciare împotriva sa, a fost atacat pe 24 septembrie de trei bărbați în afara apartamentului său.

 Bozkurt a suferit leziuni la nivelul feței, capului, brațelor și picioarelor. Autoritățile suedeze sunt încă în căutarea autorilor, care au fugit după atac.

Condus de Bozkurt, site-ul de știri Nordic Monitor din Suedia, face publice  articole în  exclusivitate, susținute de documente, privind încălcările drepturilor omului din Turcia. 

Atacul a avut loc la o zi după ce site-ul a raportat un zbor secret de predare MİT din Kazahstan, în timpul căruia un critic al lui Erdoğan a fost torturat.

A fost cerută live asasinarea jurnalistului

Bozkurt primise amenințări de ceva vreme. Cem Küçük, cronicar pro-guvernamental, în timpul unei transmisiuni live din iunie, a cerut în mod deschis MIT, să-l asasineze pe Bozkurt.

Bozkurt a ținut o conferință de presă în urma atacului și a promis că Nordic Monitor își va spori expunerea privitoare la încălcarea drepturilor omului în Turcia, pentru a spori gradul de conștientizare în întreaga lume.

O altă persoană aflată sub protecția poliției este Berivan Aslan, care a fost ținta unui presupus complot de asasinare în Austria. 

Feyyaz Ö. a depus mărturie că a fost agentul MİT care a primit ordin să o asasineze pe Aslan și să provoace haos în rândul comunităților turce și kurde din Austria.  Aslan, politiciană și cadru academic,  cunoscută pentru eforturile sale legate de minorități în Austria,  dezvăluise anterior o rețea de agenți MİT existentă  în mai multe provincii austriece.

Un alt caz este Burak Çopur, profesor turco-german de științe politice la Universitatea Essen din Germania, care a dezvăluit în septembrie că familia sa din Turcia a primit un apel de avertizare de la MİT. 

Apelantul a spus familiei Çopur, fără a-și dezvălui identitatea, că fiul lor ar trebui să înceteze să-l critice pe Erdoğan și dimpotrivă, să apere Partidul Democrat al Popoarelor (HDP) din Turcia. Çopur a fost avertizat că Turcia ar putea răpi   persoanele care se exprimă în mod critic, din Germania.

“Erdoğan încearcă cu disperare să-și intimideze oponenții care îl critică”

Pe 5 octombrie, deputatul german Cem Özdemir a postat un tweet solicitând autorităților germane să pună capăt amenințărilor și șantajelor turcești, referindu-se la Dündar și Çopur.

„Erdoğan încearcă cu disperare să-și intimideze criticii. Mă întreb ce face guvernul federal [german] împotriva acestor [amenințări]. Ce precauții concrete a luat pentru Dündar și Çopur? Aș vrea să știu ”, a scris  Özdemir pe contul său de Twitter.

ONU despre răpirile sponsorizate de Turcia

Oficiul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite a trimis o scrisoare Turciei pe 5 mai, solicitând informații despre „răpiri extrateritoriale sponsorizate de stat”.

Raportorii ONU au afirmat că autoritățile turce „recurg la operațiuni sub acoperire, în cooperare cu agențiile de aplicare a legii din țările terțe”, atunci când nu reușesc să realizeze extrădarea prin mijloace legale.

Ca răspuns, delegatul Turciei la Biroul ONU din Geneva a îndemnat ca ONU să nu fie abuzată de FETO, o abreviere utilizată de regimul Erdoğan pentru a se referi la mișcarea Gülen ca organizație teroristă.

Correctiv, o inițiativă din Germania care promovează jurnalismul de investigație, a prezentat Consiliului Europei un raport de cercetare în decembrie 2018, care detaliază amploarea răpirilor internaționale ale güleniștilor de către MİT. Potrivit cercetării, MİT îi răpește și pe güleniștii  din Turcia și îi torturează în centre de detenție extrajudiciare sau în locuri secrete.

Erdogan promite operațiuni sub acoperire în diaspora

În timpul unui discurs, din ianuarie, la inaugurarea noului sediu al MİT numit KALE (Castelul) din capitala Ankara, Erdoğan a jurat în mod public că MİT se va concentra pe mai multe operațiuni sub acoperire în străinătate.

De la  încercarea de lovitură de stat din  iulie 2016, regimul Erdoğan a intensificat presiunea asupra disidenților, în special a kurzilor și güleniștilor.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.