sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Balcanii şi Uniunea Europeană

Bulgaria a transmis miercuri că, în timpul președinției sale la Consiliul Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2018, va insista pentru dezvoltarea infrastructurii, a sectorului energiei și pentru alte proiecte pentru a contribui la o mai mare apropiere a țărilor din Balcanii de Vest de blocul comunitar, relatează agenția Reuters.

Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Bosnia și Kosovo aspiră toate să adere la Uniunea Europeană. Cu toate că UE se confruntă cu multe provocări, inclusiv Brexit-ul și reforma zonei euro, comisarul european pentru politica de vecinătate și negocierile de extindere, Johannes Hahn, afirma în această săptămână că există ”o mai mare dorință” acum de a lua în considerare o viitoare extindere a UE.”Pacea, liniștea, stabilitatea și viitorul Europei trec prin Balcanii de Vest. Proiectul european nu va fi complet fără ei”, a declarat Liliana Pavlova într-un interviu pentru Reuters.

”Integrarea lor este un proces firesc, care a pălit puțin, dar este un proces ce trebuie să continue și acum este timpul, dacă nu dorim să ratăm momentul”, a declarat Liliana Pavlova, membră a partidului GERB (centru-dreapta), formațiunea premierului Boiko Borisov.

Bulgaria, care a aderat la UE în 2007, odată cu România, nu poate promite o aderare mai rapidă pentru vecinii săi din Balcanii de Vest, a precizat Liliana Pavlova. ”Nu dorim desigur să le dăm speranțe false. Dar, dacă îi susținem cu proiecte, cu investiții, atunci ei simt că fac parte din familia europeană. Aceasta este în realitate perspectiva europeană despre care noi vorbim”, a mai spus ministrul bulgar.

Bulgaria va găzdui un summit UE-Balcanii de Vest pe 17 mai, despre care Liliana Pavlova speră va duce la acorduri concrete pentru a impulsiona domenii precum transporturile, energia și conexiunile digitale între Balcanii de Vest și UE.

Sofia va cere de asemenea mai multe fonduri europene pentru noi autostrăzi, căi ferate și infrastructura energetică, pentru a lega regiunea de blocul comunitar, precum și finanțare de la Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).Bulgaria dorește totodată reducerea taxelor de roaming pentru Balcanii de Vest, așa cum au fost acestea reduse pentru cetățenii UE în acest an.În timpul președinției sale la UE, Bulgaria va veghea de asemenea ca pentru țările estice care caută să micșoreze discrepanța față de țările vestice mai bogate să nu se reducă ajutoarele financiare europene ca urmare a ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar în 2019, a conchis ministrul bulgar.

 

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.