vineri, iulie 26, 2024

ATENEUL DIN IAŞI: FESTIVALUL OPERELOR INDEPENDENTE

Festivalul Operelor Independente se va desfăşura în perioada 13 – 26 mai la Ateneul din Iaşi, evenimentul aflându-se la cea de-a doua ediţie.

„Dorim o întâlnire între tradiţia genului şi impulsurile novatoare ale secolului XXI, şi de aceea propunem publicului spectacole de operă, operetă şi spectacole muzicale pentru copii”, a spus managerul Ateneului

Festivalul Operelor Independente continuă iniţiativa inovatoare în contextul cultural regional precum şi în perimetrul instituţional căruia îi aparţine Ateneul din Iaşi.

foto 1 ateneu-iasi-radioiasi.ro_

Suita de manifestări are ca idee centrală susţinerea, promovarea şi impulsionarea producţiilor din domeniul teatrului muzical realizate de către artiști independenți, indiferent de cetăţenie, precum și spectacolelor realizate de instituții de învățământ academic de profil. Punerea în valoare a tinerilor interpreţi şi realizatori, prin aducerea lor în prim-planul vieţii artistice, reprezintă o oportunitate de afirmare, dezvoltare şi recunoaştere profesională.

Festivalul este deschis inclusiv lucrărilor muzicale în primă audiție precum și producțiilor experimentale de teatru muzical, dorindu-se o întâlnire între tradiţia genului şi impulsurile novatoare ale secolului 21, propunând publicului spectacole de operă, operetă şi spectacole muzicale pentru copii, stimulând creativitatea, inovaţia şi experimentul în interpretare şi realizare scenică.Festivalul NU se adresează producţiilor realizate de către instituţiile de stat de profil.

https://ateneuiasi.ro/festivalul-operelor-independente-2/

 

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,