Dacă oraşul însuşi este un muzeu, dacă sutele de ani de istorie şi de artă te invită la tot pasul să observi, să citeşti şi să afli, asta nu înseamnă că oraşul nu creşte. Parisul se up-datează, scuzaţi-mi barbarismul, dar se reînnoieşte mi se pare nepotrivit, se „aduce la zi” seamănă cu un termen dintr-un proces verbal de şedinţă şi nu reuşesc cu nici un chip să găsesc expresie adecvată pentru această realitate.
O realitate care poate unora nu le place. Căci iată, în cartierul în care turistul e invitat să vadă frontispuciul clădirii unde a venit pe lume mitica Edith Piaf, numit Bellville, există şi o stradă pe care toţi grafiştii, toţi alcătuitorii de grafitti au voie să se producă şi să lase acolo urma inspiraţiei lor. (Ce ne-ar costa să „sacrificăm” o stradă cu multe ziduri urâte ,gri, impersonală şi să-i invităm acolo pe cei care cu sprayurile lor colorate mâzgâlesc pe unde pot stricând chipul oraşului Bucureşti?)
Turiştii, evident cei care aveau în program această vizită (în zona limitată de de Belleville, Pixérécourt, Ménilmontant şi Bulevard de Belleville) sunt şi ei acompaniaţi la faţa locului, exact pe colţul străzii unde se găseşte celebra braserie Aux Folies ,fost cabaret, la care se pare, au stat la un pahar de vorbă personaje mitice ale muzicii şi ale literaturii: Maurice Chevalier, Édith Piaf, Line Renaud, Eddy Michel
La Galeria Bartoux, situată chiar pe Champs-Élysées, revin să văd sculpturile lui Etienne. Bronzuri luminoase pline de simboluri. Etienne, sculptor francez născut în 1952 la Grenoble, se exprimă simultan în termeni de artă figurativă şi abstractă. Se spune despre el că e în căutarea unui echilibru organic între materie şi vid, că sculpturile lui exprimă momente puternice, întâlniri omeneşti, spirituale, artistice şi că în fiecare din ele caută frumosul, care este semnul operei sale. Mă întreb dacă ar fi sculptat la fel dacă nu ar fi trăit experienţa canadiană, a întâlnirii cu marile lacuri, marile peisaje muntoase .. cine ştie. Cert e că biografia ne înseamnă pe toţi iar lui i-a dat un aer de încredere în frumos şi în armonios.E inconfundabil. Oriunde ai vedea o sculptură semnată de el, în lumea largă, îi recunoşti stilul. Un sculptor important, care îşi împarte timpul între atelierul său parizian şi Ile de Re. Sigur, lucrările lui se găsesc în luxoasa galerie dar şi în spaţiul dinafara galeriei. Tot un fel de stradelă interioară, un pasaj pe unde lumea trece şi se fotografiază lângă sculpturile celebre deja.
Pe pereţii staţiilor de metrou pariziene sunt afişate fotografiile celor care au participat la un concurs de fotografie şi au fost desemnaţi câştigători, sunt zeci de fotografii de mari dimensiuni, fiecare din ele mărturiseşte ceva despre o stare de spirit, un mod de a vedea oraşul. Nu oraşul istoriei, nu celebrul Arc de Triumf sau Grand Palais, nu Tour Eiffel sau Le Pont Alexandre III ci Parisul anonimului: cel care îşi face piaţa, cuplul care se sărută într-o gură de metrou, cineva care contemplă o vitrină, un tânăr şi bascheţii lui.
Lumea ” mică” coexistă cu lumea „mare”. Nu e vorba de un clivaj ci de o coexistenţă.
În autobuze dar şi în vagoanele de metrou sunt expuse poezii, catrene, cîteva rânduri scrise tot de câştigătorii concursului de poezie lansat anual de RATP ( regia de transport a Parisului ) şi câştigătorii sunt de toate vârstele, de la fetiţe de opt ani la nonagenari, numele lor mărtusisesc faptul că vin din culturi diferite.Tot coexistenţă. Probabil nu e uşor să faci să trăiscă laolaltă milioane de oameni care muncesc, cu milioane de turişti care se perindă. Nu am o perspectivă idilică asupra vieţii pariziene. Probabil că viaţa nu e uşoară pentru majoritateacelor care robotesc neştiut într-o lume de furnici. Ceea ce se vede prin vitrinele din Avenue Montaigne, pe televizoare şi pe podiumuri este „glamour. Adică farmec. Adeseori lux sau snobism.
Vreau doar să spun că cei obişnuiţi, cei ca mine şi ca tine, cel ce citeşti poate aceste rânduri, pot visa şi trăi căci au acces la arta din stradă de care se „lovesc „, de-a dreptul. Fie că e o superbă staţie de metrou, Lovre-Rivoli sau Arts et Metiers fie că e un afiş, un spectacol muzical gratuit sau unul din cele 14 muzee excepţionale ale Oraşului Parisîn care accesul este gratuit.
Asta este, asta visăm de fapt. Un oraş cu artă pentru toţi.
Cleopatra Lorinţiu
(Paris, august 2017)
