marți, iulie 23, 2024

Apel înfricoșător din partea ministrului turc: ,,Se vor ruga de noi să-i omorîm”

turciaMinistrul Economiei al regimului Erdogan, Nihat Zeybekci, a amenințat oameni care nu au nici o legătură cu puciul eșuatîntr-un discurs care ţine mai mult de barbariile Evului mediu întunecat: ,,Pe aceștia o să-i pedepsim încât o să se roage să moară să scape odată”

În luna August 2016, ministrul Zeybekci a vorbit în provincia Denizli şi Ușak în următorul fel: ,,Pe aceștia o să-i băgăm în așa fel de găuri, o să fie pedepsiți în așa fel, încât, cât vor mai respira nu o să mai vadă soarele lui Dumnezeu. Nu o să mai vadă deloc soarele. Nu o să mai audă nici un glas de om. O să se roage de noi să-i omorâm”.

A trecut un an de la tentativa puciului eșuat. Amenințările ministrului Zeybekci s-au realizat cuvânt cu cuvânt. Peste o sută de mii de oameni nevinovați și nedreptățiți se află sub persecuții și torturi. Peste cinzeci de persoane și-au pierdut viața într-un mod neclar care trezeşte fireşti suspiciuni.

Toate întrebările în legătură cu puciul eșuat adresate către guvern sunt lăsate fără răspuns. Nu au fost declarate și lămurite nici numele celor care au condus tentativa de puci. Șeful Statului Major și șeful Serviciului de Informații al statului turc nu au venit să dea declarații în fața comisiei pentru  puci a parlamentului (TBMM). În Turcia, dreptul și constituția și-au pierdut înțelesul. Turcia este condusă prin  decretele-legi promulgate după puciul eșuat odată cu instalarea  Situației de Urgență OHAL.

Sute de mii de oameni au de suferit în urma înscenării teatrale de tenativă de puci realizată cu acceptul  lui Erdogan

Oficial de un an de zile, Turcia trăiește cu legile Situației de Urgență instituită după tentativa de lovitură de stat lovi-În statul turc, toți opozanții lui Erdogan ori sunt dați afară de la locul de muncă, ori sunt arestați (sub acuzația de terorism). În ultimul an 134.94 de oameni au fost dați afară de la locul de muncă. 95.458 de persoane sunt reținute. 7.685 de persoane sunt arestate. 2099 de școli, internatele și universitățile au fost închise. 7.317 de angajaţi din mediul universitar şi academic au fost dați afară de locul de muncă. 4.317 de procurori și judecători au fost destituiți din funcnții. 149 de organe masmedia au fost închise. 231 de ziariști au fost arestați.  Turcia îşi are  locul printre ultimele țări din lume în clasamentul Democrației și Drepturile Omului. Și-a rupt legăturile cu UE. Merge cu viteză pe drumul de a deveni o țară  nedemocratică, cu un regim autocrat, în care domneşte legea bunului plac şi drepturile omului nu sunt respectate , în care celor care au o altă părere nu li se recunoaşte dreptul la viaţă.

Caz șocant în Turcia! Două persoane au murit electrocutate pe stradă din cauza ploii torențiale

Moartea a două persoane din cauza șocului electric după ce au călcat într-o băltoacă în timpul unei ploi torențiale în provincia İzmir, din vestul Turciei, săptămâna trecută, a provocat furie pe scară largă în Turcia, conform presei turcești.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

Stockholm: Raport care detaliază modul în care Erdoğan folosește practica nazistă „Sippenhaft”

În raportul „Pedepsele familiale în Turcia: Cum Erdoğan folosește practica nazistă a Sippenhaft”, SCF examinează conceptul de pedeapsă în familie prin explorarea dimensiunilor sale legale și practice, a evoluțiilor politice din Turcia care au precipitat punerea sa în aplicare și a utilizării sale curente de către guvernul Erdoğan, inclusiv diverse cazuri documentate.

Declarații șocante. Pacienții kurzi au fost folosiți ca și cobai pentru un tratament netestat împotriva COVID-19

Doctorul Cenap Ekinci, membru al facultății la Facultatea de Medicină a Universității Dicle, a susținut că unii pacienți de la Spitalul de Formare și Cercetare Gazi Yașargil au murit după ce au fost folosiți ca subiecți de testare fără protocoale adecvate.

Incendiu de vegetație în Turcia. Zborurile din aeroportul din Izmir au fost oprite

Autoritățile turce au trimis 7 avioane și 16 elicoptere pentru a stinge incendiul, împreună cu 35 de autospeciale de pompieri.