vineri, aprilie 19, 2024

Apel al ONU pentru eliberarea judecătorului turc arestat, membru al Instanţelor Penale Internaţionale

ONU cere public eliberarea din detenţie a lui Aydin Sefa Akay, judecător de origine turcă şi în acelaşi timp membru al Instanţelor penale Internaţionale ale Naţiunilor Unite.

Președintele Instanțelor Penale Internaționale ale ONU, Theodor Meron, a făcut apel ca Aydin Sefa Akay, care se află actualmente în arest în Turcia în urma valului de măsuri discreţionare luate după eşecul loviturii de stat din 15 iulie 2016, să fie eliberat.

onu

Akay, este unul din cei cinci judecători din Consiliul Judecătorilor și din această cauză activitatea instanțelor din Rwanda sunt practic paralizate, urmare a absenţei acestuia de la lucrări.

Pentru a afla situația judecătorului arestat Theodor Meron a făcut o cerere pentru o vizită la Ankara dar nu a primit nici un răspuns.

,,Sunt dezamăgit pentru că nu mi s-a dat un răspuns oficial cererilor mele dinspre partea turcă, și îngrijorat pentru că nu putem afla nimic. Cu toții știm câte persoane au fost arestate în Turcia și din această cauză suntem îngrijorați de situația colegului nostru”

“Pentru că nu am primit nici un răspun oficial,constatăm că Turcia nu îşi îndeplinește obligațiile pe care le are față de ONU”, a precizat Meron

,, Această situație este deosebit de gravă. Această arestare reprezintă prima situaţie în care imunitatea unui judecător al ONU, este violată”

ONU a cerut eliberarea judecătorului din arest și renunțarea la toate procedurile legale împotriva lui.

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori. 

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume.