vineri, iulie 26, 2024

Anul începe cu filme bune

Sitaru: În „Fixeur” m-a interesat cum, din dragoste, cu cele mai bune intenții, abuzăm de alții

 

Filmul „Fixeur” are ca temă felul în care oamenii, „din dragoste, cu cele mai bune intenții”, ajung, de multe ori, să abuzeze de cei din jurul lor, și-a caracterizat regizorul Adrian Sitaru pelicula, luni, după proiecția de presă.

„Fixeur” va rula pe marile ecrane românești începând cu 27 ianuarie.

adrian-sitaru-473921l-214x0-wtm-d5d8db3bPelicula, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

 „Nu m-a interesat prea mult jurnalismul, ci mai mult felul în care, din dragoste, cu cele mai bune intenții, în profesia noastră și uneori chiar în viața personală, abuzăm de cei de lângă noi”, a declarat Adrian Sitaru. Scenariul „Fixeur” are la bază experiența personală a lui Adrian Silișteanu, care, în urmă cu mai mulți ani, avea meseria de „fixer” — intermediar pentru echipele de jurnaliști străini veniți să realizeze materiale în România.

 „Când lucram ca și fixer pentru Agenția France Presse am fost într-o situație asemănătoare. Întâlnirea cu acea fată m-a lăsat cu un gust amar, pentru că mi-am dat seama că mă așteptam cumva să nu găsesc acolo o copilă. Și în momentul în care am găsit acolo o copilă de 14 ani care ne-a povestit toate lucrurile abominabile prin care trecuse, am avut așa un fel de dilemă morală — ce fac eu acolo?”, a mărturisit Silișteanu.

 El a spus că, dincolo de aspectele materiale, meseria de intermediar pentru echipele de jurnaliști i-a trezit o problemă morală.

 

„Câștigam foarte mulți bani, jurnaliștii făceau un super reportaj. (…) Am avut sentimentul ăsta că ne-am folosit de un om și de drama acelui om și am rămas cumva cu sentimentul ăsta în mine”, a mai spus el. La rândul său, co-scenarista Claudia Silișteanu, care a avut, temporar, aceeași meserie, a spus că subiectele abordate de echipele străine de jurnaliști erau printre cele mai apăsătoare.

„Rămâi cu un gust amar, pentru că situațiile cu care te întâlnești nu sunt cele mai fericite. Am fi putut alege multe alte povești, la fel de triste, la fel de apăsătoare”, a adăugat ea.

Scenariul a fost dezvoltat și realizat după mulți ani. Dacă, inițial, personajul principal era student la jurnalism, în ultima variantă a poveștii el a devenit jurnalist aspirant, în jurul vârstei de 30 de ani, deoarece Adrian Sitaru nu se putea raporta la un protagonist foarte tânăr.

 Pentru actorul care joacă rolul titular în film, Tudor Aaron Istodor, „Fixeur” este „un film uman”.

 Alături de el, în distribuție de regăsesc Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.

Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Mircea Olteanu. De sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia e realizată de Gina Călin, costumele — Adina Bucur, iar producători sunt Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, coproducător fiind Jean des Forets.Agerpres, cinemagia.ro,

http://aarc.ro/articol/adrian-sitaru-a-inceput-filmarile-pentru-fixeur

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.