duminică, decembrie 10, 2023

Aniversare: Castelul Bran, 640

Castelul Bran împlinește luna aceasta 640 de ani de la prima atestare documentară, evenimentul fiind marcat prin găzduirea, în perioada 14-19 noiembrie, a unor ateliere de meșteșuguri medievale, pregătite de Medieval Art, potrivit unui comunicat de presă. Castelul va fi împodobit, în perioada respectivă, cu steaguri brodate și pictate de mână cu embleme heraldice, cu arme și elemente de armură medievale.

„Toți cei care doresc să intre în atmosfera medievală sunt așteptați, cu mic, cu mare, să-și încerce abilitățile artistice în cadrul atelierelor de pictură heraldică, de pielărie și de manuscrise iluminate. Vor picta scuturi de lemn, vor coase punguțe din piele în care se ascunde harta Transilvaniei, vor desena și picta manuscrise, așa cum se lucrau odinioară. Toate creațiile vor putea fi păstrate ca amintire de vizitatorii care se încumetă să-și dea frâu creativității. De asemenea, se va organiza un atelier demonstrativ de muzică veche, unde vor fi prezentate și încercate elemente de suflat din cele mai vechi timpuri. În plus, vizitatorii Castelului Bran vor asista la un concert de cimpoi scoțian, flaut travers, susținut de Esteban Alul”.

Fiecare iubitor de istorie care va trece pragul Castelului Bran în intervalul menționat va pleca acasă cu un steguleț al impunătorului edificiu.


 

Scandal în Turcia. Faimoși fotbaliști au pierdut milioane de dolari într-o schemă de investiții: „Terim Fund”

Ancheta asupra acuzațiilor, care a fost lansată de Procuratura Generală din Istanbul în aprilie în urma unei plângeri din partea victimelor, inițial nu a atras atenția mass-media pe care o merita, iar informațiile referitoare la acestea au fost deosebit de limitate și controlate.

Caz incredibil în Turcia: O femeie kurdă cu dizabilități în vârstă de 81 de ani aptă pentru închisoare

Dizabilitățile ei au fost documentate într-un raport medical emis de un spital local. Condamnat pentru sprijinirea unei organizații teroriste, Özer a fost arestat în provincia de est Van, în mai 2022 și condamnat la doi ani și o lună de închisoare.

Turcia: Aproape 2.000 de muncitori au murit în accidente de muncă în 2023

Turcia a înregistrat cel puțin 1.772 de decese în accidente de muncă în primele 11 luni ale anului 2023, relatează Stockholm Center...

Turcia. O faimoasă jurnalistă, în vârstă de 79 de ani, închisă pentru un articol scris în urmă cu 7 ani

Ilıcak, în vârstă de 79 de ani, a fost pusă într-o închisoare din provincia nord-vest Sakarya, după ce o instanță de apel i-a confirmat pedeapsa de doi ani și jumătate.

Erdogan vizitează Atena în încercarea de a deschide „o nouă pagină” în relații cu Grecia

În întâlnirile cu premierul grec, Kyriakos Mitsotakis și președintele, Katerina Sakellaropoulou, liderul turc este așteptat să discute despre comerț, probleme regionale și problema a migrației.