joi, noiembrie 5, 2026

Akin Atalay, preşedintele Consiliului director al Cumhuriyet a fost arestat

Președintele Consiliului director al cotidianului de opoziție turc Cumhuriyet, Akin Atalay, a fost arestat preventiv vineri, a indicat ziarul, după arestarea săptămâna trecută a nouă jurnaliști ai acestei publicații, relatează AFP.

Akin Atalay a fost reținut la sosirea pe aeroportul Ataturk din Istanbul, la întoarcerea sa din Germania, a precizat Cumhuriyet pe site-ul său internet.

_92393758_fotograflarcumhuriyet-gazetesi-icra-kurulu-baskani-atalay-havalimaninda-gozaltina-alindi-_2949_dhaphoto3

 Nouă jurnaliști, între care și redactorul șef Murat Sabuncu, ai acestui cotidian de opoziție, vizați de o anchetă privind „activități teroriste”, au fost plasați în detenție săptămâna trecută, amintește AFP.

Aceste acțiuni ale forțelor de ordine intervin pe fondul represaliilor declanșate de autoritățile turce împotriva tuturor persoanelor presupuse a avea vreo legătură cu predicatorul Fethullah Gulen, despre care Ankara susține că s-ar afla la originea puciului eșuat din 15 iulie.

Cartea despre Fethullah Gülen, lansată la București. Autorul american Ori Z. Soltes a prezentat volumul „Între gând și acțiune”

Cartea „Între gând și acțiune. O biografie intelectuală a lui Fethullah Gülen”, semnată de profesorul american Ori Z. Soltes, a fost lansată...