sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ajutor real pentru oamenii străzii, nevoiaşii fără adăpost

Gabriela Firea face apel la oamenii străzii să rămână în adăposturile Municipalității

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut vineri un apel la persoanele fără adăpost să rămână în centrele de asistență ale PMB, având în vedere gerul care se anunță în următoarele trei zile.

„Sunt trei zile geroase și cu zăpadă și este normal ca toți cei care sunt fără adăpost să accepte serviciile Municipalității, mai ales că suntem pregătiți să facem față și unui număr de cereri mai mare. Vârful, în anii trecuți, a fost în jur de 700 de persoane — acum mai sunt libere 80 — nu s-a atins deocamdată acest vârf. Sperăm să-i convingem și pe cei care nu au fost într-un astfel de centru să o facă pe parcursul zilei. Ei pot să rămână cât timp vor, este urât afară, este timp geros”, a precizat Firea, care s-a aflat la Complexul integrat de servicii sociale ”Sf. Ioan” din sectorul 3.

Ea a arătat că sunt 30 de persoane care refuză să intre în adăposturile PMB, adăugând că acestora li s-au dat pături, îmbrăcăminte groasă și alimente, însă nu pot fi obligați să vină în aceste centre.

„Suntem la Complexul integrat de servicii sociale ‘Sf. Ioan’, din zona Pallady. În seara trecută au fost temperaturi cu minus și au fost cazate 400 de persoane fără adăpost. În total, în cele trei centre ale Municipalității numărul de locuri disponibile este de 700. Acum mai sunt libere 80. Din nefericire, sunt și 30 de persoane fără adăpost care nu doresc să vină într-un astfel de centru, unde ar putea să aibă o masă caldă, medicamente, dar sunt sub monitorizarea DGASMB, li s-au dus pături și alimente și sperăm ca, până la urmă, pe parcursul zilei, văzând că vremea să înrăutățește, să accepte să vină aici pentru că vedeți condițiile sunt foarte bune și important e că mâncarea este caldă și oamenii sunt la adăpost și nu sunt în pericol. Nu este normal să stea în continuare pe străzi”, a menționat Firea. Primarul general a menționat că pentru persoanele fără adăpost care s-au îmbolnăvit sunt locuri suficiente, asigurate în cele 19 spitale ale municipalității.

„Acum, s-a intervenit punctual, aveau nevoie de pături, de alimente, de haine groase și s-a intervenit. Sunt monitorizate și pe parcursul zilei cele 29 — 30 de persoane care nu au dorit să vină în aceste cămine ale Primăriei, sperăm să-i convingem”, a spus Firea.

Ea s-a referit și la cele câteva sute de persoane fără adăpost din alte localități care vin în București.

„Este un fenomen pe care l-am constatat și l-am anunțat, dar nu putem să ne derobăm de responsabilitate atâta timp cât sunt în raza Capitalei, mai ales în astfel de situații — fenomene meteo extreme. Suntem într-o permanentă legătură, DGASMB cu direcțiile generale din zonele limitrofe. Se cunosc aceste cazuri, sunt în monitorizare, dar decide fiecare pentru sine, nu pot să fie forțați să stea într-un loc sau altul”, a mai spus Firea.

Potrivit Cosminei Simiean Nicolescu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), în Complexul social de la ”Sf. Ioan” pot fi primite 400 de persoane, cu posibilitatea de suplimentare până la 600 de locuri.

„Seara trecută încă nu a fost extrem de frig în București, am avut 396 de persoane care au primit servicii în cadrul acestui adăpost. Având în vedere temperaturile extrem de scăzute, adăpostul este deschis și pe timpul zilei, astfel încât ei nu au obligația, cel puțin până când se înmoaie frigul, să părăsească centrul dimineața și pot rămâne atâta vreme cât au nevoie de aceste servicii — cazare, masă, adăpost, servicii de consiliere juridică, servicii de consiliere pentru adicții în substanțe psihotrope și asistență medicală primară”, a precizat aceasta.Agerpres ,PMB

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.