Corul Plugarilor din Chizătău marchează în 2017 jubileul a 160 de ani de la înființare și de activitate neîntreruptă, fiind primul cor sătesc din Banat și din România.
Luciana Ianculescu, absolventă a Conservatorului „George Dima” din Cluj și profesor de muzică în Timișoara, a relatat pentru AGERPRES că întreaga mișcare corală din Banat sărbătorește această aniversare, care amintește de începutul afirmării în cultura muzicală românească a formațiilor corale, ale căror repertorii includ piese inspirate din folclor, lucrări ”a capella”, dar și însoțite de acompaniament, laice și religioase, de la doine, colinde, la madrigale renascentiste și muzică bizantină.
”În cor, românul nu cântă solo, ci cântă cu toții, dar într-un mod că se aude vocea fiecăruia fără să se piardă armonia. Cântă împreună pentru bucuria de a fi împreună, fără să se piardă într-o armonie impersonală. Nu există un alt popor care să cânte așa de mult dorul. El dă cântecului o dulce duioșie și o reflecțiune care se împletesc minunat în doină, care exprimă sentimentul mângâietor pentru persoana despărțită, dar și durerea pentru depărtarea de ea, ceea ce face ca ea să fie unică în lume prin profunzimea spiritualității pe care o iradiază. (…) Din bucuria pentru cântare a satului întreg s-a născut cântul coral”, a spus Luciana Ianculescu.
Romulus Vlaiconi, fost primar al comunei Belinț, că ”gloriosul Cor vocal al Plugarilor din Chizătău și-a proclamat existența în aer liber, pe scenele sătești sau din orașe, înălțându-și glasul binecuvântat al artei muzicale și la Centenarul Timișoarei din 1882, și la propriul centenar din 1957, și de multe alte ori, de-a lungul ființării sale”.
Fondatorul Corului din Chizătău a fost preotul Trifu Șepețian, iar activitatea culturală a formației corale a fost imortalizată de descendenții săi, în valoroase tipărituri. Primul dintre aceștia a fost Lucian Șepețian, care a tipărit în 1904, la Budapesta, ”Istoricul Corului Vocal al Plugarilor de la Chizătău”, urmat de Sever Șepețian, autorul volumului ”Corul de la Chizătău 1857-1957”.
Luciana Ianculescu a menționat faptul că în anul 1906 Corul din Chizătău a participat, alături de cele mai cunoscute coruri bănățene, la sărbătoarea națională de la București, prilejuită de jubileul a 40 de ani de domnie ai lui Carol I, ducând faima corurilor bănățene în tot spațiul românesc.
În 21 septembrie 1912, corul s-a numărat printre fondatorii ”Asociației corurilor și fanfarelor din Banat” condusă de Ion Vidu și Iosif Velceanu. Astfel, a fost deschisă calea înființării de coruri și fanfare în aproape fiecare sat bănățean.
”După cum spune prof. Petru Oalde (…), ‘corurile bănățene, fiecare în parte și toate laolaltă, au contribuit, și nu în mică măsură, la menținerea unității limbii române literare în spațiul cultural al Banatului’, iar potrivit prof. Vasile Vărădeanu, ‘contribuția atât de bogată și hotărâtoare a acestor reuniuni de citire și cântare pentru dezvoltarea civilizației și culturii bănățene sătești și însemnătatea lor pentru cultivarea și îmbogățirea tradițiilor culturale și artistice bănățene a fost din cele mai însemnate”’, a adăugat Luciana Ianculescu.
Dincolo de mișcarea corală populară, sătească sau bisericească, aceasta a evoluat, s-a ”intelectualizat” și a intrat în cele mai selecte instituții muzicale, iar astăzi spectacolele de operă sau de operetă la Opera Națională Română din Timișoara nu mai pot fi concepute fără susținerea corală, devenită adevărata pepinieră pentru selecția viitorilor soliști.
Înființarea Filarmonicii de Stat ”Banatul” din Timișoara, în anul 1947, a fost rezultatul unei intense activități artistice a unor societăți și asociații muzicale precum Societatea filarmonică timișoreană (1871), Asociația Amicii Muzicii (1920) – în timp fiind cunoscută și sub denumirile de Societatea filarmonică ”George Enescu” (1945), Societatea filarmonică Banatul (1946) și Societatea filarmonică Amicii Muzicii (1947). preluare AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga; editor: Nona Jalbă, editor online: Simona Aruștei)
