duminică, martie 26, 2023

Atlantic Resolve: întărirea flancului estic al NATO

În timp ce toată Europa priveşte cu îngrijorare către derularea întîlnirii Trump/Putin, făcând speculaţii referitoare la o posibilă slăbire a prezenţei NATO în regiune, iată o veste importantă vine din Polonie.

În Polonia au ajuns primii militari americani dintr-un contingent menit să întărească flancul estic al NATO

În Polonia au sosit sâmbătă primii militari americani din cadrul unei brigăzi de blindate a armatei SUA, măsură de face parte din planul de a întări flancul estic al NATO, relatează agenția PAP, citată de DPA. Cei 250 de militari au aterizat la Wroclaw, în vestul Poloniei. Ei sunt primii dintr-un ansamblu de 4.000 de membri ai forțelor armate americane ce urmează să fie staționați în această țară și în statele baltice în cadrul operațiunii Atlantic Resolve.

Scopul misiunii este de a menține stabilitatea în statele estice ale NATO, ca urmare a anexării Crimeii de către Rusia și a susținerii regimului de la Moscova față de separatiștii din estul Ucrainei.

Unele dintre fostele republici sovietice sau țări-satelit ale fostei URSS, cum a fost și Polonia, s-au declarat neliniștite de demersurile puternicului lor vecin, după evenimentele din Crimeea. În cadrul convorbirilor NATO-Rusia din decembrie, primele în decursul a cinci luni, oficiali de la vârful alianței au convenit cu oficialii ruși că nu pot găsi o poziție comună privind situația din Ucraina.

NATO are în plan detașarea a sute de militari în Polonia, Lituania, Estonia și Letonia în cursul anului 2017. (US soldiers arrive in Wrocław-Strachowice airport. Photo: PAP/Maciej Kulczyński by courtsy) EPA; Agerpres,PAP, Polish Radio,  http://www.thenews.pl/1/10/Artykul/287861, American-soldiers-land-in-Wroclaw.

Prima zi de Ramadan: Erdogan a luat masa cu victimele cutremurelor 

Vorbind cu supraviețuitorii cutremurului care locuiesc în complexul de containere din districtul Karacasu, Erdoğan a spus că nu există nicio odihnă sau pauză până când provinciile afectate de cutremur sunt reconstruite .

47 de persoane au reținute după ce au oferit ajutor victimelor represiunii guvernului turc

În cadrul unei anchete declanșate de Procuratura Generală din İzmir, poliția a percheziționat casele a 57 de suspecți și a reținut 47 dintre aceștia, confiscându-le economiile, bijuterii, telefoane mobile și computere.

Turcia: 140.000 de dolari amendă pentru WhatsApp și Meta pentru că nu a numit o persoană de contact locală

Autoritatea Turcia pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (KVKK) a impus o amendă de 2.650.000 de lire (aproximativ 140.000 dolari) pe WhatsApp și Meta pentru că nu s-a înregistrat la Sistemul de Informații al Registrului Operatorilor de Date (VERBIS), conform presei turce.

Faimosul fotbalist, Mesut Özil se retrage din sport. Presa speculează că va fi parlament în partidul lui Erdogan

Fotbalistul turco-german, Mesut Özil și-a anunțat, miercuri, retragerea la vârsta de 34 de ani, iar presa turcă speculează cu privire la posibila sa numire în parlament din partea partidului lui Erdogan.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Jurnaliștii din Grecia dau în judecată Turcia! Echipamentul le-a fost distrus în timp ce raportau despre cutremure

Jurnaliștii vor lua măsuri legale nu numai pentru a solicita despăgubiri pentru echipamentul lor distrus, ci și pentru că au fost împiedicați să-și facă treaba.

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.