duminică, mai 17, 2026

Continuă abuzurile la adresa jurnaliştilor turci

A 11-a Judecătorie din Istanbul care se află sub o directa observaţie şi direcţionare a preşedintelui ţării, Erdogan, a luat decizia a de a pune sechestru pe toate bunurile ziariștilor arestați.

Unicul motiv invocat de judecătorie a faptul că acei jurnalişti au făcut parte din Redacţia Ziarului Zaman.

Pentru cei 54 jurnaliști arestați sau pe numele căroras-au emis mandate de arestare, procurorul a cerut judecătorului fără să probeze sau să dispună de vreo dovadă oarecare, punerea sub sechestru a bunurilor. Nu există vreo formulare încererea procurorului acceptată de judecător, decât evocarea calităţii de jurnalist în Redacţia Ziarului Zaman.

Aşadar nu a ajuns arestarea jurnaliştilor, s-a ajuns şi la sechestrarea bunurilor acestora.

İlgili resim
Jurnalistului decedat, Ahmet Selim.

De remarcat faptul că s-a pus sechestru şi pe bunurile jurnalistului decedat, Ahmet Selim.

Procurorul a pus sechestru și pe bunurile lui Ahmet Selim, care după o percheziție făcută de poliţişti, şi-a pierdut viaţa. Ahmet Selim, în vârstă de 72 de ani era jurnalist şi scriitor.

Printre jurnaliștii cărora li s-a pus sechestru pe toate bunurile se numără scriitorul Hilmi Yavuz în vârstăde 80 de ani, fiind cel mai vârstnic dar şi Șahin Alpay, 72 de ani, renumit ziarist.

Sunt abuzuri scandaloase, care cutremură lumea presei internaţionale.

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...