vineri, noiembrie 22, 2024

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!.. Parada militară de Ziua Națională a României

Parada militară de Ziua Națională a României s-a desfășurat, joi, la București, peste 3.000 de militari români și străini defilând pe sub Arcul de Triumf.

1decembrie (2) 1decembrie (3) Startul manifestărilor a fost dat de șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, acesta anunțându-l pe președintele Klaus Iohannis că detașamentele sunt pregătite de acțiuni. Ulterior, Iohannis a trecut în revistă Garda de Onoare, după care a fost intonat Imnul Național.

Printre oficialitățile care asistă la paradă se numără cei trei foști președinți ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, premierul Dacian Cioloș, membri ai guvernului și reprezentanți ai Corpului Diplomatic. Printre aceștia, ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite în România, Dean Thompson, și ambasadorul Franței, Francois Saint-Paul.

La paradă mai sunt prezenți directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Helvig, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, împreună cu copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu și cu primarul Capitalei, Gabriela Firea, se află în mulțime lângă sediul ALDE. Din această zonă s-au auzit huiduieli în momentul în care și-au făcut apariția în piață premierul Dacian Cioloș și președintele Klaus Iohannis.

Dragnea a declarat că a venit să se bucure de Ziua Națională: „Am venit să mă bucur de Ziua Națională, de ziua noastră a românilor și am venit cu drag și cu foarte multă bucurie la parada militară. Să nu uităm niciodată că suntem români și să ne iubim țara”.

La rândul său, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat că se simte foarte bine împreună cu copiii, cu colegi și prieteni.

„Stau foarte bine, sunt aici cu cei mici, cu colegi, cu prieteni, sunt români care se bucură de defilarea de la Arcul de Triumf. Nu mă simt deloc stingherită sau dezavantajată, mă bucur ca oricine astăzi de Ziua Națională și nimic nu îmi umbrește această bucurie”, a declarat Firea.

romania parada

Anul acesta, parada militară îi omagiază pe eroii căzuți în Primul Război Mondial, în contextul în care anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la intrarea României în Războiul de Reîntregire.

Parada a fost deschisă de militari din cadrul Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”.

Peste 3.000 de militari și specialiști de la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații participă la parada de 1 Decembrie, alături de peste 300 de mijloace tehnice, din care aproximativ 50 de aeronave printre care și cele șase avioane F-16 achiziționate de Forțele Aeriene anul acesta.

Dincolo de semnificația principală a datei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României, anul acesta parada militară îi omagiază pe eroii căzuți în Primul Război Mondial, în contextul în care anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la intrarea României în Războiul de Reîntregire.

Parada a fost deschisă de militari din cadrul Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”, echipați cu noua ținută de luptă a forțelor terestre. Potrivit MApN, aceasta oferă o protecție îmbunătățită militarilor, având printre altele capacitatea de a fi impermeabilă și rezistentă la foc.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.