La 14 noiembrie a.c. Ministru de Interne din Pakistan a dat un ordin privindu-i pe cei 108 angajaţi ai Scolilor Pak-turk.
Nu este deloc o coincidenţă. Acest ordin coincide cu vizita Preşedintelui Erdogan în această ţară, deci este urmarea cererilor impuse de acesta de distrugere a reţelelor de şcoli pe care le consideră ideologic potrivnice lui.
Administraţia şi directoratul general Pak-Turk Schools din Islamabad au înaintat o cerere la Curtea Supremă din Pakistan cerând ca acest ordin să fie anulat măcar până la sfârşitul sezonului educaţional.
Înalta Curte din Pakistan a acceptat această cerere iar judecătorul Amir Farooq va începe rediscutarea cazului în ziua de 17 noiembrie a.c.Reamintim că Ministerul de Interne avertizase angajaţii că nu vor mai primi viză.
Mai exact , angajaţii şcolilor depuseseră cerere pentru prelungire de viză în data de 22 iunie iar aceasta le fusese refuzată la 11 noiembrie, fără vreo explicaţie.
În plus, li s-a impus să părăsească ţara într-un termen de … trei zile, până la 14 noiembrie.
Aşa încât, prezenţa lor să nu mai „deranjeze” în contextul vizitei erdoganiene în Pakistan.
Cele 26 de filiale din Pakistan implică şcolarizarea unui număr de peste 11000 de studenţi, ceea ce reprezintă o cifră semnificativă de tineri.
Ordinul de restricţionare a activităţii didactice şi de părăsire a teritoriului priveste 108 profesori deci ţinând cont de familiile acestora peste 400 de persoane al căror destin este pus sub semnul întrebării.
Nu este singurul loc din lume în care administraţia erdoganiană procedează la presiune şi şantaj politic şi diplomatic pentru a distruge reţeaua de învăţământ, compromiţând astfel deliberat ,cariera unei întregi palete de profesori, învăţători pedagogi dar şi a miilor de elevi care îşi văd astfel efortul şi visurile spulberate.