luni, mai 20, 2024

ALBANIA :Atentat terorist, dejucat

Un atentat islamist care urma să aibă loc sâmbătă în Albania, cu ocazia unui meci de fotbal între echipa națională a acestei țări și cea a Israelului, a fost dejucat de serviciile de securitate albaneze în cursul acestei săptămâni, informează AFP, citând surse locale.

Importante măsuri de securitate au fost luate, inclusiv prin desemnarea altui teren de joc pentru meci în locul celui din Shkodra (nord), vizat de islamiști, la Elbasan (în centrul țării).

 Forțele antiteroriste albaneze au arestat la Guras (centru est) un fost combatant al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne din Guvernul Albaniei .

 

Potrivit presei locale, evenimentul sportiv constituia una dintre țintele unei rețele islamiste anihilate în cursul săptămânii în Albania, Kosovo și Macedonia, care intenționa să comită atacuri în aceste țări. 20 de persoane au fost arestate, au anunțat autoritățile celor trei țări.

La Elbasan, localitate situată la 45 km de Tirana, peste 2.000 de polițiști și sute de agenți ai serviciilor specializate au fost mobilizați sâmbătă, iar accesul pe străzile din jurul stadionului a fost controlat riguros, a anunțat poliția.

Blocuri din beton fuseseră amplasate în jurul stadionului, iar pe imobilele din jur lunetiști ai forțelor de ordine au ocupat poziții, în timp ce zona era supravegheată și dintr-un elicopter.

De asemenea, tunelul care face legătura între Tirana și Elbasan a fost închis circulației cu patru ore înainte de începerea meciului.

În acest context tensionat, forțele antiteroriste albaneze au arestat la Guras (centru est) un fost combatant al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

El nu a precizat dacă individul respectiv — Ervin Duka (29 de ani), revenit din Siria după ce fusese rănit acolo — este suspectat că ar face parte din rețeaua anihilată.

La domiciliul său au fost descoperite arme, muniții și explozibili.

Printre presupușii membri ai celulei desființate, patru au fost arestați în Albania. Unul dintre ei — Medat Hasani — este un fost combatant al SI, iar ceilalți trei sunt un imam autoproclamat, un coafor și un medic, indică poliția.

Potrivit cifrelor furnizate de autorități, peste 550 de musulmani macedoneni, kosovari și albanezi s-au alăturat jihadiștilor în Siria și în Irak, peste o sută dintre ei pierzându-și viața în lupte.

Turcia. Scandal în urma unei gafe diplomatice. Simbol al radicalizări islamice la întâlnirea cu arhiepiscopul din Franța

Cemil Yıldırım, consulul general al Turciei în orașul francez Lyon, a stârnit critici pentru faptul că a făcut un gest islamic controversat în timpul unei vizite la arhiepiscopul orașului, care a adus din nou sub supraveghere acreditările diplomaților turci.

​​Verdic în cazul Kobani: Liderul Demirtaș condamnat la 42 de ani

În acest dosar-maraton, majoritatea celor 108 acuzaţi au fost condamnaţi, dar câţiva au fost achitaţi. Procurorii ceruseră închisoare pe viaţă împotriva a 36 dintre acuzaţi, printre care Selahattin Demirtas.

Premierul grec vizitează Turcia în încercarea de a reconcilierea relația

După decenii de tensiuni, vizita de o zi urmează unei călătorii a lui Erdogan în Grecia în decembrie și marchează o nouă fază în relațiile lor.

Regimul din Turcia nu cruță minorii: adolescenții povestesc trauma arestării

Acestea au spus că poliția le-a percheziționat acasă de dimineață, i-a dus la unitatea pentru minori de la secția de poliție Üsküdar, din Istanbul, în timp ce mama și sora mai mare au fost plasați cu alți deținuți adulți.

Elevii și profesorii din România au construit o fântână în Kenya

Cu ajutorul pe care l-au colectat, voluntarii ICHB au construit o fântână cu apă curată în grădina „Școlii primare Matsangoni” din regiunea Kilifi, din Kenya.

18 mai. Genocidul tătarilor. 80 de ani de la „Ziua Neagră” a poporului tătar

Pe 18 mai 1944, dimineață devreme, trupele sovietice de securitate s-au răspândit în toată peninsula Crimeea. Au înconjurat casele și satele tătarilor, adunând întreaga populație de aproape 200.000 de oameni sub amenințarea armei.