sâmbătă, mai 4, 2024

Fost oficial de la Pentagon, îngrijorat de abuzurile politicii lui Erdogan

Situaţia din penitenciare ,mai mult decât îngrojorătoare. Înscenări, intrigi murdare, „teatru” ieftin şi periculos care pune în pericol viaţa celor arestaţi.

Michael Rubin, un fost oficial din Pentagon, specializat in Orientul Mijlociu, a precizat că reținuții din penitenciarele din Turcia sunt confruntaţi cu pericolul morţii.

Conform ultimului articol de pe siteului The American Enterprise,Rubin a avertizat că se pregătește o „intervenție înscenată” contra unei „revolte înscenate”. Erdogan urmărește o strategie de executarea a opozanților în închisori, care seamănă cu strategia fostului lider al Libiei Muammer Kaddafi.

Nici acum nu s-a adus vreo precizare referitor la moartea suspectă a 21 de persoane.

Rubin a explicat pe larg planurile întunecate al lui Erdogan în legătură cu penitenciarele și reintroducerea pedeapsei cu moartea. Pe de altă parte ziarul Sabah pro-scrie publică știri despre manipulare. Favorizând scenariul intervenției asupra penitenciarelor.

„Reținuții educați, intelectualii pro-occidentali, birocrații, liberalii, kurzii, activiști ai societății civile și simpatizanții lui Fethullah Gulen sunt în pericol . Viaţa lor este ameninţată.Odată cu începerea de vărsare de sănge, nimeni să nu creadă că a fost un accident sau că forțele de securitate al lui Erdogan vor opri criza din penitenciare” a declarat el.

Pedeapsa cu moartea a fost ridicată în 2003 de către actualul guvern AKP. Rubin a pus în vedere consecințele reintroducerii pedesei cu moarte declarând,, Dacă Erdogan începe aplicarea pedesei cu moartea asupra miilor de profesori,polițiști,soldați,birocrați și diplomați care sunt fideli gânditorului Islamic Fethullah Gulen, Turcia se va confrunta cu situații grave economice și politice.”

https://www.aei.org/publication/how-will-erdogan-purge-the-prisons/

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.