vineri, mai 3, 2024

Noi abuzuri grave în Turcia: Redactorul șef al ziarului de opoziție Cumhuriyet, reținut de poliție

Redactorul șef al ziarului de opoziție laic Cumhuriyet, Murat Sabuncu, a fost reținut luni de poliția turcă, care a operat percheziții atât la domiciliul acestuia, cât și la locuințele mai multor responsabili și redactori ai publicației, au relatat CNN Turk și alte canale media turce, citate de Reuters.

În același timp, CNN Turk, citat de AFP, informează că 13 mandate de arestare au fost emise pe numele unor jurnaliști și responsabili ai ziarului.

 Murat Sabuncu a fost arestat, iar autoritățile îi caută acum pe Akin Atalay, președintele Consiliului director al publicației, și pe jurnalistul Guray Oz, a indicat agenția locală de presă Anadolu, deși, potrivit ziarului Cumhuriyet, care spune că nu cunoaște motivele acestor arestări, Guray Oz ar fi deja în detenție.

 Cauzele reținerii redactorului șef al Cumhuriyet și ale perchezițiilor nu au fost făcute publice, dar aceste acțiuni ale forțelor de ordine intervin pe fondul represaliilor declanșate de autoritățile turce împotriva tuturor persoanelor presupuse a avea vreo legătură cu predicatorul Fethullah Gulen, despre care Ankara susține că s-ar afla la originea puciului eșuat din 15 iulie.

 AGERPRES

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.