miercuri, mai 1, 2024

Prezenţă culturală românească valoroasă, în zona Versailles (Franţa)

 În perioada 10-15 octombrie 2016 Asociația Bibliopolis (al cărei președinte este Marcel Seserman (alias Mircea Măluț,numele cu care îşi semnează cărţile de poezie))- în parteneriat cu Centrul Cultural Itineraires poetiques– Director Jacques Fournier, în asociere cu Editura Limes (Director Mircea Petean) și cu asistența Roxanei Bauduin (cadru didactic la Universitatea Versailles, director de programe culturale al Asociației Bibliopolis în spațiul francofon) organizează festivalul ThePoFi (teatru, poezie și film) cu sprijinul finaciar al Institutului Cultural Român în cadrul programului CentenArt.

Proiectul Les Rencontres ThéPoFi este finanțat de Institutul Cultural Român prin Programul CentenArt – Direcția Relații Internaționale şi este coordonat de Asociaţia Bibliopolis – Preşedinte Marcel Seserman (Mircea Măluţ), cu asistenţa Roxanei Bauduin – Director de Programe Culturale al Asociaţiei Bibliopolis în spaţiul francofon, în colaborare cu Centrul Cultural “Itinéraires Poétiques” (Director Jacques Fournier) şi în asociere cu Editura Limes (Director Mircea Petean).
Proiectul Les Rencontres ThéPoFi este finanțat de Institutul Cultural Român prin Programul CentenArt – Direcția Relații Internaționale şi este coordonat de Asociaţia Bibliopolis – Preşedinte Marcel Seserman (Mircea Măluţ), cu asistenţa Roxanei Bauduin – Director de Programe Culturale al Asociaţiei Bibliopolis în spaţiul francofon, în colaborare cu Centrul Cultural “Itinéraires Poétiques” (Director Jacques Fournier) şi în asociere cu Editura Limes (Director Mircea Petean).

 Festivalul are loc în regiunea Versailles și este destinat preponderent publicului studențesc.La 10 octombrie 2016 Auditoriul Bibliotecii Universității Versailles a gazduit o întâlnire a studenților cu dramaturgul Matei Vișniec urmată de un spectacol interactiv la care au participat studenți și actorul Sebastien Gimbert.

   Subiectul dezbaterilor s-a axat pe interacțiunea dintre politică și dramaturgie și pe amplele ei implicații interculturale. Seara s-a încheiat cu proiecția filmului „Bacalureat” (Cristian Mungiu) la Cine 7 din Elancourt. A doua zi, studenții și publicul din regiune au asistat la spectacolul Fisura (autor- Flavius Lucăcel) pus în scenă de trupa clujeană RE-ACT (regizor- Cristina Nichifor).

Festivalul ThePoFi (teatru, poezie și film) organizat cu sprijinul finaciar al Institutului Cultural Român în cadrul programului CentenArt.

 

Au urmat lecturile publice asigurate de actorii francezi Laurent Searle și Veronique Helena Malvoisin din trupa Vers Volant, din textele dramaturgilor Ioana Gavrilovici și Flavius Lucăcel. Întâlnirea a debutat cu o prezentare a managementului de proiecte culturale (Mircea Măluț) și s-a încheiat cu o dezbatere privind mediul teatral românesc și statutul trupelor teatrale experimentale.

  Festivalul continuă la Casa de Cultură a studenților din Guyancourt printr-o întâlnire cu Academicianul Basarab Nicolescu și scriitoarea Claude Ber. Lecturile sunt asigurate de actori francezi din „Teoreme poetice” (Basarab Nicolescu), din poemele autorilor cuprinși în proiect (Mircea Petean, Mircea Măluț și Roxana Bauduin) și din piesele dramaturgilor români prezenți în antologia Deux jeunes dramaturges roumains (traducere Roxana Bauduin și Carmen Branescu) distribuită gratuit publicului.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.