luni, mai 20, 2024

Alte planuri ale Metrorex: Magistrala 6 şi lansarea licitaţiei

Deşi  lucrările la metroul din Drumul Taberei au  trenat vreme de ani de zile spre exasperarea cetăţenilor, obligaţi să se deplaseze pe trasee strangulate şi să suporte praful,noroiul  şi dezordinea provocate de   lucrări prost protejate , Metrorex se evidenţiază acum prin planuri noi .

Metrorex își propune ca până la sfârșitul anului să lanseze licitația pentru lucrările de structură la Magistrala 6 de metrou, Linia 1 Mai – Otopeni, iar o estimare optimistă indică începerea lucrărilor în a doua parte a anului 2017, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul general al companiei, Marin Aldea.

Ceremonia de sfintire a echipamentelor Tunnel Boring Machine (TBM), care vor lucra la executia tunelelor de metrou de la Linia 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Raul Doamnei - Eroilor (viitoarea statie de metrou Academia Militara), in Bucuresti, vineri, 6 iulie 2012. RAZVAN CHIRITA / MEDIAFAX FOTO

„Magistrala 6 de metrou — cred că deja toată lumea știe — este un proiect ambițios al Metrorex. Noi am decis să mergem în continuare pe varianta completă cu 12 stații și 14,2 kilometri lungime. Ieri, în ședința Consiliului General al Municipiului București, a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal și le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și ne-au sprijinit în această acțiune… urmează să obținem aprobarea pentru PUZ și de la Consiliul Județean Ilfov. Avem la acest moment toate avizele pentru ca documentația să fie înaintată la Consiliul Județean Ilfov pentru obținerea aprobării. Vom face demersuri la Agenția pentru Protecția Mediului pentru a obține acordul de mediu. Sunt discuții pe care le purtăm, la acest moment, cu consultantul (…) și SC Metrou SA pentru revizuirea documentației pentru licitație și ne propunem ca până la finele acestui an să lansăm licitația pentru lucrările de structură”, a spus Aldea.

„O estimare optimistă a noastră — că trebuie să fim optimiști și să ne propunem întotdeauna ținte ambițioase — ar fi ca lucrările să înceapă în a doua parte a anului 2017 și să se termine cam în patru ani. Noi așa am estimat: de la începerea lucrărilor, finalizarea va fi în circa 48 de luni”, a precizat Marin Aldea.

Potrivit acestuia, valoarea proiectului este de 1,3 miliarde de euro, cu TVA, suma incluzând și achiziționarea unui număr de 12 trenuri.

„Finanțarea va fi asigurată din acordul de împrumut pe care România l-a făcut prin Agenția Internațională de Cooperare a Japoniei — JICA — de 41,87 miliarde de yeni, respectiv circa 330 de milioane de euro — și va acoperi partea de asistență tehnică, consultare și proiectare, dar și o treime din lucrările de structură.

O mare parte din acest obiectiv de investiții va fi finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Metrorex, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și Ministerul Fondurilor Europene, va întreprinde, în continuare, toate demersurile pentru obținerea finanțării pentru acest proiect din fonduri europene nerambursabile, mai ales că este un proiect matur din punctul nostru de vedere. Documentațiile pentru licitație sunt în curs de finalizare. Diferența de finanțare, și mă refer la cheltuielile neeligibile, se va acoperi de la bugetul de stat”, a explicat șeful Metrorex. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, joi, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru tronsonul 1 al Magistralei 6, Linia 1 Mai — Otopeni.

Potrivit expunerii de motive, linia de metrou va avea ca menire principală deservirea Aeroportului Internațional Otopeni, făcând legătura dintre acesta și Gara de Nord.

Magistrala 6 va urmări traseul: Calea Griviței, calea ferată din zona Pajura, Bd. Poligrafiei, Piața Presei Libere și șoseaua București Ploiești/DN1/E60, având următoarele stații: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Otopeni.

Regimul din Turcia nu cruță minorii: adolescenții povestesc trauma arestării

Acestea au spus că poliția le-a percheziționat acasă de dimineață, i-a dus la unitatea pentru minori de la secția de poliție Üsküdar, din Istanbul, în timp ce mama și sora mai mare au fost plasați cu alți deținuți adulți.

Premierul grec vizitează Turcia în încercarea de a reconcilierea relația

După decenii de tensiuni, vizita de o zi urmează unei călătorii a lui Erdogan în Grecia în decembrie și marchează o nouă fază în relațiile lor.

18 mai. Genocidul tătarilor. 80 de ani de la „Ziua Neagră” a poporului tătar

Pe 18 mai 1944, dimineață devreme, trupele sovietice de securitate s-au răspândit în toată peninsula Crimeea. Au înconjurat casele și satele tătarilor, adunând întreaga populație de aproape 200.000 de oameni sub amenințarea armei. 

​​Verdic în cazul Kobani: Liderul Demirtaș condamnat la 42 de ani

În acest dosar-maraton, majoritatea celor 108 acuzaţi au fost condamnaţi, dar câţiva au fost achitaţi. Procurorii ceruseră închisoare pe viaţă împotriva a 36 dintre acuzaţi, printre care Selahattin Demirtas.

Elevii și profesorii din România au construit o fântână în Kenya

Cu ajutorul pe care l-au colectat, voluntarii ICHB au construit o fântână cu apă curată în grădina „Școlii primare Matsangoni” din regiunea Kilifi, din Kenya.

Turcia. Scandal în urma unei gafe diplomatice. Simbol al radicalizări islamice la întâlnirea cu arhiepiscopul din Franța

Cemil Yıldırım, consulul general al Turciei în orașul francez Lyon, a stârnit critici pentru faptul că a făcut un gest islamic controversat în timpul unei vizite la arhiepiscopul orașului, care a adus din nou sub supraveghere acreditările diplomaților turci.