sâmbătă, mai 4, 2024

Moment de cotitură al UE: Declarația de la Bratislava

 

Lideri europeni reuniți vineri la Bratislava și-au acordat un termen de șase luni pentru a elabora „viziunea unei UE atrăgătoare”

 

„Cu toate că o țară a decis să plece, UE rămâne esențială pentru ceilalți. Suntem hotărâți să facem un succes al UE cu 27 de state membre”, au afirmat liderii prezenți în capitala Slovaciei, semnatari ai Declarației de la Bratislava. „UE nu este perfectă, dar este cel mai bun instrument pe care îl avem pentru abordarea noilor provocări cu care ne confruntăm. Avem nevoie de UE nu numai pentru a garanta pacea și democrația, ci și securitatea popoarelor noastre. Avem nevoie de UE pentru a servi mai bine nevoile și dorința lor de a trăi, a studia, a munci, a se mișca și a de a prospera liber pe continentul nostru și de a beneficia de bogatul patrimoniu cultural bogat european”, se mai afirmă în document.

„Trebuie să îmbunătățim comunicarea cu ceilalți — între statele membre, cu instituțiile UE și, cel mai important, cu cetățenii noștri. Trebuie să injectăm mai multă claritate în deciziile noastre. Să folosim un limbaj clar și onest. Să ne concentrăm asupra așteptărilor cetățenilor, cu un curaj puternic pentru a contesta soluțiile simpliste ale forțelor politice extreme sau populiste”, au subliniat Cei 27.

„Ne-am luat angajamentul, la Bratislava, să oferim cetățenilor noștri, în lunile care urmează, viziunea unei UE atrăgătoare, în care să poată avea încredere și pe care o vor putea susține”, mai scrie în declarația care precede foaia de parcurs adoptată de participanții la summit.

„Suntem încrezători că avem voința și capacitatea de a realiza acest lucru. Am organizat o dezbatere amplă despre prioritățile cheie pentru lunile următoare”, mai scrie în document. Pe această bază, președintele Consiliului European, președinția Consiliului și Comisia au propus un program de lucru (Foaia de parcurs de la Bratislava), care include, între altele, măsuri referitoare la migrație și frontierele externe.

Obiectivele UE sunt  „de a nu se mai permite niciodată revenirea la afluxurile necontrolate de anul trecut și de a reduce numărul migranților ilegali”. Apoi este necesară „asigurarea unui control complet al frontierelor noastre externe și revenirea la spațiul Schengen”, precum și „extinderea consensului UE asupra politicilor pe termen lung privind imigrația și aplicare principiilor responsabilității și solidarității”.

 

Ca măsuri concrete, sunt avute în vedere „angajamentul deplin pentru punerea în aplicare a acordului UE-Turcia, precum și un sprijin continuu acordat țărilor din Balcanii de Vest”, „angajamentul luat astăzi de unele state membre de a oferi imediat asistență pentru întărirea protecția frontierei Bulgariei cu Turcia și sprjinul continuu pentru statele aflate în prima linie”. De asemenea, „până la sfârșitul anului, Paza europeană de frontieră și de coastă va ajunge la capacitate deplină de reacție rapidă, fapt prevăzut într-o lege”.

Totodată, „trebuie să se acționeze în continuare pentru extinderea consensului la nivelul UE în legătură cu politica pe termen lung privind migrația, inclusiv referitor la modul de aplicare a principiilor de responsabilitate și solidaritate în viitor”, mai scrie în Declarația de la Bratislava.

În domeniul securității interne și externe, măsurile concrete vizează „intensificarea cooperării și a schimbului de informații între serviciile de securitate ale statelor membre”. Totodată, „vor fi adoptate măsurile necesare pentru a se asigura că toate persoanele, inclusiv cetățenii din statele membre ale UE, care traversează frontierele externe ale Uniunii, să fie verificate în bazele de date relevante, care trebuie să fie interconectate”.

În plus, se va demara „crearea unui Sistem european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) pentru a permite verificarea în avans și, dacă este necesar, a refuza intrarea călătorilor scutiți de vize”. Nu în cele din urmă, „se va depune un efort sistematic împotriva radicalizării, inclusiv prin expulzări și interdicții de intrare în cazuri justificate, dar și pentru ca UE să sprijine acțiunile statelor membre în domeniul prevenirii”.

Declarația de la Bratislava menționează ca măsuri concrete faptul că, în decembrie, Consiliul European va trebui să decidă asupra unui „plan concret implementare în domeniul securității și apărării, precum a modului utiliza mai bine opțiunile din tratate, în special în ceea ce privește capacitățile” fiecărei țări.

 

Cei 27 vor acționa pentru a pune imediat în aplicare împreună cu NATO declarația comună adoptată în capitala Slovaciei

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.